ISSN 2457 - 3973

Un om a fost atacat de urs în Neamţ! Victima a ajuns la spital cu răni grave.

Un bărbat din comuna Dămuc a fost atacat de un urs în zona Pârâul Frunţii.

Omul a reuşit să se salveze din ghearele animalului graţie cumnatului său şi a ajuns cu răni grave la spital.

„Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat în vârstă de 36 de ani, cu privire la faptul că, cumnatul său a fost rănit de un urs. Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit că, la data de 8 septembrie a.c., în jurul orei 06:30, un bărbat de 54 de ani, din Dămuc, ce se afla în zona Pârâul Frunții, a fost atacat de un urs. Urmare a zgomotelor și a intervenției bărbatului de 36 de ani, ursul a fost alungat. Bărbatul de 54 de ani a fost transportat de către cumnatul său la o unitate medicală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Potrivit legii, a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Evident că ursul nu va ajunge în puşcărie şi nici nu va fi împuşcat, pentru că în România, viaţa unui animal sălbătic valorează mai mult decât viaţa omului.

Articolul anterior

Accident cu victimă la Bicaz Chei. Un autoturism a intrat într-un gard.

Articolul următor

„Spartanul” Gabi Hurjui, campion naţional la SpeedFit/Fitness Challenge! Reprezintă România la Campionatul Mondial!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular