Un șofer beat a intrat cu mașina într-un șanț la Costișa.
Accidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă (15/16 aprilie), pe drumul județean DJ 159.
„Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 53 de ani, din Rediu, conducea un autoturism pe Drumul Județean 159, pe un sector de drum în curbă la stânga, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a intrat într-un PODEȚ. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea acestuia. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, agentul principal Georgiana Pușcașu.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.