Lucrări în ritm alert pentru reabilitarea Şcolii Gimnaziale „Daniela Cuciuc” Piatra-Neamţ
Un tânăr din Brusturi a accidentat mortal un bătrân şi apoi a fugit de la faţa locului.
Victima a fost găsită inconştientă pe drum de un localnic care a sunat la 112.
„La fata locului a fost prezent un echipaj de ambulanta care a constatat decesul persoanei, un bărbat în vârstă de 72 ani. În urma activităților desfășurate de polițiști, a fost identificată persoana bănuită de comiterea faptei, un tânăr în vârstă de 19 ani, din Brusturi”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Andreea Atomei.
Tânărul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului și modificarea locului faptei.