ISSN 2457 - 3973

Un tânăr din Răuceşti care a pierdut 12.000 lei la păcănele a minţit la Poliţie că a fost jefuit în Târgu-Neamţ

Un tânăr în vârstă de 18 ani, din Răuceşti, care a pierdut 12.000 lei la „păcănele” a minţit la Poliţie că a fost jefuit în Târgu-Neamţ.

El nu a putut justifica familiei ce a făcut cu banii şi a inventat o poveste cu tâlhari în miez de noapte.

„La data de 19 septembrie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați de către o femeie, din localitatea Răucești, cu privire la faptul că nepotul ei, în vârstă de 18 ani, din aceeași localitate, ar fi fost lovit de persoane necunoscute pe o stradă din Târgu-Neamț și ar fi fost deposedat de un portofel în care avea suma de 6.500 lei. Tânărul a fost transportat la o unitate medicală, acesta refuzând internarea. În urma cercetărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, infracțiunea sesizată nu se confirmă. Polițiștii au stabilit faptul că în cursul zilei de 19 septembrie a.c., tânărul în cauză ar fi pierdut suma de aproximativ 12.000 de lei la jocuri de noroc, iar pentru ca membrii familiei sale să nu afle despre acest fapt ar fi  înscenat faptul că a fost tâlhărit, indicând membrilor de familie și organelor de poliție leziuni corporale care nu au legătură cu prezenta cauză, fiind suferite în alte împrejurări”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

Polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de inducerea în eroare a organelor judiciare.

Articolul anterior

Semnarea Contractului de Finanțare pentru Proiectul Cod SMIS 2014+ 157107 ”Proiectul Regional de Dezvoltare a Infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Neamţ în perioada 2014 -2020”

Articolul următor

Poliţiştii au prins un nemţean urmărit internaţional pentru jaf într-un magazin de bijuterii din Austria

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *