ISSN 2457 - 3973

Un urs a atacat mai multe animale dintr-o gospodărie din Bicaz

În cursul nopții de vineri spre sâmbătă (18/19 iunie 2021), în jurul orei 03.40, jandarmii montani din Bicaz-Izvorul Muntelui au fost sesizaț despre prezența unui urs care a atacat animalele dintr-o gospodărie, pe strada Izvorul Muntelui din orașul Bicaz.

Un echipaj de jandarmerie s-a deplasat la locul indicat unde a constatat că ursul nu mai era prezent în apropierea casei.

“Din cele relatate de localnici, zgomotele produse de aceștia au îndepărtat ursul către pădure, după ce le-a provocat anumite pagube materiale. În sprijin a intervenit și un echipaj de poliție din cadrul Poliției Bicaz. Jandarmii montani au mai rămas în apropierea gospodăriei până în zorii zilei pentru a monitoriza zona și a se asigura că pericolul nu mai este iminent, iar polițiștii din cadrul Biroului Protecția Animalelor s-au deplasat la fața locului pentru a identifica circumstanțele în care a avut loc atacul asupra animalelor din gospodărie (2 porci) și luarea măsurilor necesare pentru curmarea suferinței animalelor rănite”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Neamţ, Gabriela Magdalena Muraru.

Jandarmii recomandă cetățenilor ca în astfel de situații să sune la 112, să nu încerce să intervină pentru a nu-și pune propria viață în pericol, să aibă grijă unde depozitează resturile menajere și să evite zonele în care a fost semnalată prezența ursului.

 

Articolul anterior

Cod Portocaliu de vreme rea pentru jumătatea vestică a judeţului Neamţ

Articolul următor

Patru familii din Piatra Șoimului sunt izolate după ce un podeț a fost luate de ape

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *