O urmărire ca în filme, cu focuri de armă trase de polițiști, a avut loc sâmbătă în comuna Răucești.
Șoferul unui autoturism a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor astfel că oamenii legii au pornit în urmărirea mașinii.
A fost nevoie de 4 focuri de armă trase ca avertisment pentru ca șoferul să oprească. Surpriza polițiștilor a fost că tânărul în vârstă de 26 ani nu a avut gânduri să se predea ci a rupt-o la fugă.
”Pe parcursul deplasării, unul dintre polițiști a folosit armanentul din dotare, executând patru focuri de avertisment, fără a rezulta rănirea unor persoane sau distrugerea de bunuri. La scurt timp, cel în cauză a părăsit autoturismul și a fugit de la fața locului. Conducătorul auto, un tânăr de 26 de ani, din Răucești, a fost prins și imobilizat de polițiști, iar în urma verificărilor efecuate, s-a stabilit că acesta avea suspendat permisul de conducere. De asemenea, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,05mg/l alcool pur în aerul expirat”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, agentul șef adjunct Georgiana Moșu.
În urma admnistrării probatoriului, polițiștii l-au reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.