Consiliul Judeţean Neamţ în parteneriat cu Primăria Oraşului Târgu Neamţ şi Complexul Muzeal Naţional organizează a XII-a ediţie a Zilelor Cetăţii Neamţ în perioada 30 iunie – 2 iulie 2023.
Organizatorii manifestării propun nemţenilor şi turiştilor un program complex şi atractiv – spectacole, diverse ateliere, expunere recuzită decor medieval, cavaleri, străjeri, demonstraţii de spadă, parada cavalerilor şi multe alte manifestări artistice, ştiinţifice şi religioase.
„Zilele Cetăţii Neamţ reprezintă o manifestare etalon pentru judeţul Neamţ şi pentru zona Moldovei. În fiecare an, la Zilele Cetăţii Neamţ au venit atât nemţeni cât şi turişti din toată ţara şi din străinătate, fapt care ne bucură şi ne onorează. Am pregătit şi anul acesta o ediţie cu multe evenimente pentru toate gusturile, aşadar îi aşteptăm pe toţi cu braţele deschise şi binecunoscuta ospitalitate, să vină la Zilele Cetăţii Neamţ. Consiliul Judeţean Neamţ va susţine mereu activităţile care pun în valoare tradiţiile şi istoria judeţului, astfel încât să creştem atractivitatea turiştilor”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Ion Asaftei.
Trebuie subliniat faptul că finanţarea Zilelor Cetăţii Neamţ vine de la toate cele trei entităţi partenere: Primăria Oraşului Târgu Neamţ susţine evenimentul cu 170.000 lei, de la Consiliul Judeţean Neamţ a fost alocată suma de 165.000 lei iar Complexul Muzeal Naţional Neamţ alocă 22.000 lei.