ISSN 2457 - 3973

A murit tânăra din Roznov, bolnavă de leucemie, infectată în Spitalul Județean cu coronavirus

Tânăra în vârstă de 27 ani, din Roznov, bolnavă de leucemie, care s-ar fi infectat cu coronavirus în Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț a decedat în noaptea de joi spre vineri.

După o zi de la confirmarea virusului, fata ajuns în stare gravă pe secția de ATI, fiind conectată la aparate. Starea s-a agravat foarte tare iar aceasta mai respira doar cu un plămân, prin ventilație artificială.

Inevitabilul s-a produs, având în vedere și faptul că avea leucemie, iar mama acesteia a aflat vineri dimineață.

Tragismul situației este cu atât mai mare cu cât părinții fetei sunt în autoizolare la domiciliu și le-a fost interzis să participe la înmormântare. Mama tinerei a făcut o criză la aflarea veștii și a amenințat că se aruncă pe geamul apartamentului dacă nu va fi lăsată să meargă să își conducă fiica pe ultimul drum.

Sicriul tinerei, închis, a fost adus sub geamul apartamentului ca părinții să își poată lua rămas bun de la copilul lor.

Apoi, tânăra a fost înmormântată.

Nici prietenul tinerei a fost prezent la funeralii pentru că este internat în spital, fiind infectat cu coronavirus după ce a luat de la aceasta.

În urmă cu o săptămână, tânărul a povestit în exclusivitate pentru newsallert.ro că prietena lui, aflată în Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț pentru tratementul necesar leucemiei, s-a infectat de la cadrele medicale.

”Prietena mea era internată la hematologie unde face citostatice. Trebuia să fie externată vineri (27 martie – n.r.) dar au spus că o lasă în week-end în spital, ca să vadă cum se simte, și o externează luni (30 martie – n.r.). Sâmbătă seara, pe 28 martie, mi-a spus că îi este frică și am întrebat-o de ce. Și mi-a spus că a auzit că doctorii ar fi luat contact cu doi pacienți care sunt infectați cu coronavirus, iar medicii au luat contact cu ea. Duminică, pe 29 martie, au externat-o. Când a venit acasă am intrat amândoi în carantină, că așa i-au spus medicii. Miercurea trecută am sunat la Salvare, nu se simțea bine deloc. Nu avea nici aer. A luat-o la spital și i-a făcut din nou testul. Sâmbătă m-au sunat de la DSP că i-a ieșit testul pozitiv și mi-au spus să sun la 112 ca să chem Ambulanța, ca să merg la spital, să fac testul”, a povestit Daniel Beniamin S.

Între timp, și acesta a fost depistat pozitiv cu coronavirus.

În Neamț sunt 234 cazuri de coronavirus confirmate și 10 decese.

La Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț sunt 34 cadre medicale infectate iar alte 31 cadre medicale sunt în autoizolare, și așteaptă rezultatul testelor.

Articolul anterior

Doctorița Marcoci despre ipoteza carantinării județului Neamț sau a municipiului Piatra-Neamț

Articolul următor

Primarul Dragoș Chitic, victorie pentru tot județul Neamț: instanța a suspendat majorarea prețului la apă!

4 Commentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *