Trei persoane au fost rănite, marţi, în urma unui accident rutier produs în localitatea Bicazu Ardelean.
În accident au fost implicate două autoturisme care s-au lovit frontal.
„La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de la ISU Neamț, SVSU Bicazu Ardelean și SAJ Bicaz. Persoanele aflate în cele două autoturisme implicate în evenimentul rutier s-au autoevacuat până la sosirea forțelor de intervenție. În urma accidentului rutier produs trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, acestea fiind preluate de echipajele SAJ și transportate la spital. Au fost asigurate măsurile de prevenire și stingere a incendiilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.
Poliţiştii efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal de vătămare corporală din culpă.