ISSN 2457 - 3973

Accident cu 3 victime la Săvineşti

Un accident rutier soldat cu 3 victime s-a produs, sâmbătă (2 septembrie), în Săvinești.

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 64 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe strada Preot Macovei ar fi pătruns în intersecție, pe strada Grădinilor, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un tânăr de 23 de ani, din Alexandru cel Bun”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ambilor conducători auto și a unei pasagere în vârstă de 61 de ani, din primul autoturism.

Victimele au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate.

Potrivit primelor cercetări, vinovat de producerea accidentului este bărbatul în vârstă de 64 ani, din Piatra-Neamţ, care nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de tânărul din Alexandru cel Bun.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Articolul anterior

Primăria Piatra-Neamţ, dispoziţie privind închiderea circulaţiei rutiere pe strada Pictor Nicolae Grigorescu

Articolul următor

Accident cu 3 victime comis de o şoferiţă din Hangu la Poiana Teiului

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *