Un bărbat a rămas încarcerat după ce a intrat, luni, cu mașina într-un șanț.
Accidentul s-a produs pe drumul național DN 15D, în afara localității Gâdinți.
„Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un un bărbat, de 45 de ani, din Roman, conducea un autoturism pe Drumul Național 15 D, în afara localității Gâdinți, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamt, agentul principal Georgiana Pușcașu.
„Pompierii, cu ajutorul tărgii lopată, au scos din interiorul autoturismului victima, un bărbat de 45 de ani. Victima, conștientă, a fost preluată de echipajul de la SAJ și transportată la CPU Roman”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Neamț, locotenentul Irina Popa.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.