Soarta Parcului Zoo, decisă azi în Consiliul Local. PSD motivează de ce trebuie amânat votul!
Încet dar sigur crește numărul cadrelor medicale din Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț care au coronavirus.
Luni a fost confirmat cazul unei doctorițe din secția de nenoatologie a unității sanitare, căreia nu îi vom publica numele.
Tragismul situației este cu atât mai mare cu cât mama doctoriței a încetat din viață chiar în ziua în care medicul a aflat că este pozitiv și, nu mai poate participa nici la funeraliile părintelui.
Pe de altă parte, confirmarea cazului din secția de nenonatologie va conduce la punerea imediată în carantină a medicilor, asistentelor și infirmierelor care au avut contact cu medicul infectat. Și nu sunt puțini la număr. De asemenea, medicul a intrat în contact, în ultimele zile, cu zeci de mămici și bebeluși.
Nu există nici un punct de plecare în cazul anchetei epidemiologice în sensul că nu se știe dacă medicul a luat virusul de la pacienți sau colegi sau din afara spitalului. Și nici la câte persoane l-a dat.
Urmează ca reprezentanții DSP Neamț să caute toți contacții medicului și să îi pună în carantină. Iar teste vor face doar acei contacți care au simptomele bolii.
Ultimul bilanț public, de acum o săptămână, indica faptul că 7 cadre medicale din Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț și Serviciul de Ambulanță sunt confirmate pozitiv, dar probabil numărul acestora va crește, dacă nu deja este mai mare.