Tânăr rănit după ce s-a răsturnat cu maşina în albia unui pârâu din Neamţ
S-a stabilit câştigătorul licitaţiei organizată de ANCOM pentru multiplexul digital pe judeţul Neamţ. Până să se ajungă aici, drumul licitaţiei a fost presărat cu 42 de runde primare care s-au desfăşurat în perioada 18 – 26 mai. A fost o concurenţă la nivel înalt, presărată cu multe momente psihologice tensionate. Autoritatea Naţională de Comunicaţii (ANCOM) a oferit momente de pauză pe parcursul celor 9 zile de concurenţă pentru ca cele două societăţi înscrise la licitaţie să se ”răcorească”. De altfel, preţul care a plecat de la 9.200 de euro a urcat imediat la 20.000 de euro. Şi nu s-a oprit aici. Era şi normal având în vedere miza uriaşă: cine câştiga licitaţia avea butonul pentru toate televiziunile şi radiourile locale din judeţul Neamţ. Adică multiplexul cu 12 canale poate primi tot atâtea tv şi radio pentru a le difuza în eter. Asta în condiţiile în care, de pe 17 iunie 2015, se opreşte transmisia analog a tuturor televiziunilor şi radiourilor din România!
Aşadar, pe baza acestei mize uriaşe şi a faptului că licitaţia era pentru următorii 10 ani, valoarea licitată a crescut zi de zi.
În final a câştigat cine a avut nervii mai tari şi era hotărât să meargă până la capăt. Multiplexul din Piatra Neamt a fost adjudecat de Grup Est Security S.R.L. , pentru valoarea de 41.600 euro! Aşadar, de la 9.200 euro, sumă de la care, s-a pornit s-a ajuns la 41.600 euro!
Urmează ca Grup Est Security să vireze această sumă către bugetul de stat şi să demareze construcţia efectivă a multiplexului (de tip turn de televiziune cu toată aparatura de rigoare).
Apoi, toate televiziunile locale (Tele M, 1TV, TVM, Est TV, Rom TV, Top All, CNS) vor veni, la negocieri, cu propuneri financiare către GES pentru a fi preluate de multiplex. Astfel, firma îşi va recupera investiţia atât în multiplex cât şi cea de adjudecare a licitaţiei pentru că totul este o afacere. Pentru preţul corect, fiecare televiziune locală sau radio va putea fi recepţionat liber, cu antenă de cameră. Totodată – ceea ce este important pentru posturile care plătesc taxe către cablişti pentru a fi preluate – Guvernul pregăteşte o prevede potrivit căreia, cabliştii vor fi obligaţi să preia pachetul oferit de multiplexurile locale. Astfel, un post tv local va plăti o singură dată, o singură taxă, către multiplex şi se va vedea şi în reţeaua RCS&RDS care solicită 600 euro + TVA lunar, de la fiecare post local. Cu această măsură, multiplexurile devin capitale în transmisia posturilor locale de televiziune. Iată câteva argumente pentru care licitaţia a urcat preţul atât de sus. Cu toate acestea, în alte judeţe au fost adjudecate licitaţii cu sume sub 10.000 de euro.
De menţionat este că există şi multiplexuri regionale pe care ar trebui să apară posturi regionale sau chiar cele naţionale. Şi pe multiplexurile locale pot intra posturi naţionale care astfel şi-ar putea reduce costurile cu care intră în marile reţele de cablu. Aşa că, dacă plătesc în fiecare dintre multiplexurile judeţene o taxă suficient de mică ce însumată să fie sub cea pentru reţelele naţionale de cablu, pe multiplexul local sau regional s-ar putea recepţiona la liber marile posturi naţionale.
În final, telespectatorul ar putea vedea liber, cu antenă de cameră, un pachet compus din televiziuni locale, regionale şi naţionale. Este de văzut reacţia cabliştilor în privinţa valorii abonamentelor.
Ce este multiplexul?
Prin intermediul unui multiplex regional se vor putea furniza servicii de televiziune digitală terestră la nivelul unui judeţ, în timp ce un multiplex local va acoperi o zonă de alocare echivalentă cu o localitate. Toate aceste multiplexuri se acordă pentru o perioadă de 10 ani.
Multiplexul digital reprezintă un grup de programe de radiodifuziune şi televiziune, servicii multimedia suplimentare şi alte date asociate de identificare transmise de la staţiile de emisie către utilizatorii finali pe cale radio terestră, utilizând modulaţie digitală în limitele unui canal de televiziune standard/bloc de frecvenţă.
Până în prezent, ANCOM a mai organizat două licitaţii pentru acordarea de multiplexuri digitale. Astfel, în luna iunie 2014, s-a finalizat prima licitaţie pentru acordarea multiplexurilor digitale naţionale în urma căreia au fost alocate trei multiplexuri naţionale către Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A., compania câştigând multiplexul acordat condiţionat ‘free to air’ şi alte două multiplexuri din banda UHF contra sumei de 1.020.002 euro, reprezentând taxă de licenţă.
De asemenea, nouă multiplexuri digitale regionale au fost adjudecate în urma unei licitaţii ce s-a finalizat în luna februarie 2015, iar companiile câştigătoare au fost: Regal – care şi-a adjudecat un multiplex regional (Râmnicu Vâlcea) pentru suma de 8.010 euro, Cargo Sped – care a câştigat un multiplex regional (Sibiu) pentru care va achita suma de 8.001 euro, 2K Telecom – care şi-a adjudecat 5 multiplexuri regionale (4 în Bucureşti şi unul în Ploieşti) pentru care va achita suma de 52.000 euro, compania Radio M Plus – care a obţinut un multiplex regional (Iaşi), contra unei sume de 10.000 euro şi Digital Video Broadcast – care şi-a adjudecat un multiplex regional (Satu Mare) pentru suma de 8.000 euro.
În România, procesul de tranziţie de la emisia analogică terestră de televiziune la emisia digitală terestră trebuie să se încheie până la data de 17 iunie 2015, conform Acordului Geneva 2006 semnat de România şi Strategiei adoptate de Guvern. La data de 17 iunie 2015, orice transmisie analogică terestră va înceta, aceasta fiind înlocuită cu transmisia digitală terestră a programelor de televiziune şi servicii multimedia suplimentare.
(Gabriel APETRII)
5 Commentarii
Pot să pun și eu un stiker cu http://www.neamt.tv la baza turnului ?:)
Pai dacă sunt toate televiziunile locale din Neamț, numai bine se potrivește:neamt.tv
O corectie: este vorba doar despre digitalizarea televiziunilor, nu si a posturilor de radio. Acestea din urma vor fi receptionate ca si pana acum, folosind receptoarele clasice (aparate radio).
Exista in judetul Neamt vreo televiziune cu numele NEAMT TV, oficial, legal, cu licenta de la CNA? Sau e vreo glumita ca asa orice copil pune doua filmari cu telefonul pe youtube de la un spectacol sau defilare si zice ca e mai mogul ca Sarbu sau Voiculescu. E voie sa se infiinteze si GHICI CIUPERCA CE-I TV?
Cu licenta CNA nici eu nu stiu. Dar exista pe internet un site neamt.tv care in descriere spune ca este televiziune online – ceea ce din punctul meu de vedere reprezinta viitorul. In privinta legalitatii, cred ca daca era ceva necurat – si la cati „prieteni” are administratorul respectiv – de mult veneau „mascatii”!