SURSE: PerchezițiI la Primăria Dămuc și la un agent economic. Lucrări fictive decontate la un pod
Ancheta de proporții în județul Neamț.
Potrivit unor surse judiciare, anchetatorii au descins astăzi la sediul Primăriei comunei Dămuc.
Este vizat şi un „constructor” care a încasat de la primărie pentru lucrări care n-ar fi fost executate niciodată.
Ancheta vizează infracțiuni de fals și fraudă din fonduri publice.
Decontări pentru lucrări fictive la un pod calamitat de la Trei Fântâni
Cercetările sunt axate pe modul în care au fost decontate sume importante de bani pentru un proiect de infrastructură care, în realitate, ar fi rămas doar pe hârtie.
Este vorba despre reconstrucția unui pod din localitatea Trei Fântâni.
Lucrarea figurează ca fiind achitată, dar în realitate nu ar fi fost executată niciodată pe teren.
Asta după ce reprezentanţii primăriei ar fi declarat în fals că podul a fost calamitat şi au cerut fonduri guvernamentale pentru reabilitare.
La momentul respectiv (2017), primar era actualul edil, Anton Covasan.
Posibile reţineri
La această oră, mai multe persoane sunt audiate la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.
Nu ar fi exclus ca la finalul zilei să fie emise mai multe ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore.
Iar mâine să asistăm la solicitarea de arestare preventivă sau control judiciar.
Știre în curs de actualizare









