ISSN 2457 - 3973

Andrei Carabelea demontează cu documente fake-news-ul fraudării consumului de apă! APA SERV îi dă dreptate!

Primarul Andrei Carabelea a prezentat, marţi, documente prin care dovedeşte faptul că nu a fraudat niciodată consumul de apă de la casa unde locuieşte în Piatra-Neamţ.

Edilul a explicat, cronologic, când şi de ce a fost montat acel bypass la reţeaua de apă şi a subliniat faptul că acel dispozitiv a fost dezactivat (tăiat) de mult timp.

„Branșamentul respectiv este un branșament vechi, înființat în anii ’90, perioadă în care se monta un tip de contor care avea un termen de valabilitate metrologică de 5 ani. La depășirea termenului de valabilitate, pentru că operatorul de apă deținea un număr limitat de contoare, acesta era demontat și trimis la verificare. În această perioadă, pentru că utilizatorul nu putea fi lăsat fără apă potabilă, alimentarea se făcea prin acel bypass, la care se deschidea robinetul, iar facturarea se făcea la paușal, până la montarea contorului după verificare”, precizează primarul într-un comunicat de presă.

Andrei Carabelea a subliniat că procesul verbal încheiat de APA SERV pe 24.11.2023 arată clar că robinetul de la bypass este închis și tăiat, ceea ce face imposibilă alimentarea cu apă prin acest dispozitiv.

Totodată, primarul a precizat că, de la înființarea branșamentului (acum aproximativ 30 de ani) și până în prezent, contorul a fost schimbat de cel puțin patru ori, a fost citit de mai multe ori de operatorii APA SERV, deci a fost văzut de zeci de ori de reprezentanții companiei județene de apă.

Pe de altă parte, Andrei Carabelea a făcut publică fişa de consum din care reiese un consum mediu lunar de 17 metri cubi (pentru o familie cu 3 persoane).

Pe de altă parte, reprezentanţii APA SERV susţin, într-un comunicat de presă, cele afirmate de Andrei Carabelea.

„Compania nu a putut avea vreo suspiciune de fraudă la adresa respectivă întrucât se înregistra lunar un consum de apă”, se arată într-un comunicat de presă al APA SERV.

Primarul Andrei Carabelea este decis să îl dea în judecată pe viceprimarul Alin Lehăduş, cel care a prezentat luni seara, pe pagina de facebook, acuzaţii la adresa edilului că ar frauda consumul de apă.

„Disperaţi că le fuge pământul de sub picioare şi odată cu el şi funcţiile, unii <<coordonatori>> de la PSD Piatra-Neamţ au început să inventeze minciuni la adresa primarului. Ultima mizerie leagă numele meu de un aşa-zis branşament ilegal la reţeaua de apă. Cât priveşte portavocea celor de la PSD care a aruncat public această dezinformare, va avea posibilitatea să se apere în instanţă! În dovedire, atașez dovada fără echivoc că APA SERV și-a recunoscut excesul de zel”, a declarat primarul Andrei Carabelea.

 

 

Articolul anterior

Întrerupere temporară furnizare apă la Muzeul de Istorie din Piatra-Neamţ

Articolul următor

Eroina din Timişeşti! A salvat dintr-o casă cuprinsă de flăcări o bunică de 83 ani!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular