ISSN 2457 - 3973

Autorul unei tâlhării cu violenţă la Târgu Neamţ, prins imediat de poliţişti

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției oraşului Târgu-Neamţ au fost sesizați, marţi -1 iunie, de către un bărbat de 40 de ani, din județul Botoșani, cu privire la faptul că a fost victima infracțiunii de tâlhărie.

Imediat au fost demarate activitățile de cercetare și documentare, iar operativitatea cu care au fost desfășurate de polițiștii de investigații criminale a condus la identificarea persoanei bănuite de comiterea faptei.

“Din cercetările efectuate a reieșit că, în timp ce bărbatul în cauză se deplasa pe o stradă din Târgu-Neamț, ar fi fost acostat de un tânăr de 28 de ani, din Vânători-Neamț, care ar fi exercitat acte de violență asupra acestuia, moment în care l-ar fi deposedat de o sumă de bani și telefonul mobil. În urma documentării activității infracționale, tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul Georgiana Moşu.

Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu-Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Articolul anterior

Urmărire ca-n filme în Neamţ, cu un şofer care transporta ţigări de contrabandă

Articolul următor

Deputatul PSD Oana Bulai: România exportă pe nimic grâul, dar primește la un preț de 13 ori mai mare pâine congelată!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *