Bărbat plecat la cules ciuperci în Ceahlău, dat dispărut. Al doilea caz în zonă la care se ia în calcul atacul urşilor.

Un bărbat din Ceahlău care a plecat la cules ciuperci în munţi a fost dat dispărut de familie, după ce nu a mai revenit acasă.

„La data de 11 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au fost sesizați cu privire la faptul că, la data de 7 septembrie a.c., BULAI MIHAI în vârstă de 54 de ani, din Ceahlău, a plecat la cules de ciuperci și nu a mai revenit la imobilul său. Semnalmente: înălțime – 1.75 m, greutate-75 kg, păr grizonat, tuns scurt, ochi căprui, fără semne particulare. La momentul plecării acesta era îmbrăcat cu geacă din material textil, de culoare maro, o pereche de jeans de culoare albastru, fiind încălțat o pereche de bocanci de culoare închisă. Orice persoană care poate oferi informații ce pot conduce la depistarea bărbatului căutat, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție”, a anunţat IPJ Neamţ.

Este a doua dispariţie misterioasă în zonă după cea a unui cioban din Farcaşa. Vasile Sava (47 ani) a plecat la mijlocul lunii august 2023 cu oile și nu a mai revenit până în prezent.

Potrivit unor surse, criminaliştii ar fi găsit în pădure cizmele cu care ar fi fost încălţată victima.

Ca primă ipoteză (în ambele dispariţii) se ia în calcul atacul animalelor (în special urşi) asupra victimelor.

Articolul Anterior

Salubritas organizează un Târg de adopţii a câinilor fără stăpân (vineri – 15 septembrie, Curtea Domnească)

Articolul Următor

Accident rutier cu 4 persoane implicate pe DN 15, la Trifeşti

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite