ISSN 2457 - 3973

Bărbat rupt de beat şi fără permis de conducere, prins de poliţişti la Gârcina

Un bărbat în vârstă de 43 ani, din Gârcina, rupt de beat s-a urcat la volanul unui autoturism deşi nu deţine permis de conducere.

Incoştientul a fost prins la Gârcina de poliţişti şi a fost reţinut pentru 24 ore.

„Joi, în jurul orei 18:40, polițiștii Secției de Poliție Rurală Gârcina au depistat în trafic un bărbat, de 43 de ani, din Gârcina, în timp ce conducea un autoturism, pe un drum public, din localitatea Gârcina. Conducătorul auto, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. Totodată, din verificările efectuate de polițiștii au stabilit faptul că bărbatul nu deține permis de conducere”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

În baza probatoriului administrat, față de bărbatul în cauză a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, acestea fiind cercetate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și fără permis de conducere.

Articolul anterior

Paznic din Târgu-Neamţ, bătut pentru 2 sticle de băutură de un tânăr din Răuceşti

Articolul următor

Deputatul Oana Bulai introduce ia românească în patrimoniul UNESCO

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *