ISSN 2457 - 3973

Bătăuș din Bodești, arestat pentru 30 de zile

Un bărbat în vârstă de 42 de ani, din Bodești, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile fiind acuzat de lovire sau alte violențe și lipsire de libertate.

Ancheta a început pe 25 iulie atunci când polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au identificat și reținut trei bărbați cu vârste cuprinse între 37 și 42 de ani, toți din Bodești, fiind bănuiți de comiterea infracțiunilor de lovire sau alte violențe și lipsire de libertate.

”Investigațiile au relevat faptul că, la data de 24 iulie a.c., în timp ce se aflau la un imobil din Bodești, pe fondul consumului de alcool și a unor neînțelegeri survenite, doi dintre aceștia ar fi lovit cu pumnii și picioarele în zona feței un bărbat, de 35 de ani, din Bodești. Ulterior, cu ajutorul unui alt bărbat de 37 de ani, ar fi urcat victima într-un autoturism, contra voinței acesteia, și ar fi transportat-o la o stâna din Bodești. Din extinderea cercetărilor polițiștii au stabilit faptul că bărbatul de 42 de ani se afla sub măsura preventivă a controlului judiciar pentru infracțiuni comise cu violență”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, agentul șef adjunct Georgiana Moșu.

În urma documentării activității infracționale, cei trei au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț, urmând să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Read Previous

Un șofer în comă alcoolică a provocat un accident la Tîrgu Neamț

Read Next

O fetiță din Neamț, dispărută fără urmă de 13 ani!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *