Un tânăr din Brusturi a accidentat mortal un bătrân şi a fugit de la faţa locului
O bătrână a fost accidentată în localitatea Săbăoani (judeţul Neamţ) de o şoferiţă în vârstă de 19 ani, care apoi a fugit de la faţa locului.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce o tânără în vârstă de 19 ani, conducea un autoturism pe strada Progresului, din localitatea Săbăoani, în timp ce efectua manevra de mers înapoi, ar fi surprins și accidentat un pieton, care s-ar fi angajat în traversarea străzii prin loc nepermis. Ulterior aceasta ar fi părăsit locul accidentului, fiind depistată și identificată de polițiști, în localitatea Săbăoani. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea pietonului, o femeie în vârstă de 80 de ani, din Săbăoani, care a fost transportată la o unitate medicală”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul Ramona Ciofu.
Tânăra este din municipiul Roman şi a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.