ISSN 2457 - 3973

Bogdan Gavrilescu (PMP): “Toți pentru un oraș Piatra-Neamț și un județ Neamț de 10+”

Primarul Dragoș Chitic și viceprimarul Bogdan Gavrilescu au început campania electorală în aceeași notă în care și-au desfășurat și activitate administrativă: în dialog cu cetățenii.

Vineri, cei 2 candidați ai PMP – Dragoș Chitic pentru Primăria Piatra-Neamț și Bogdan Gavrilescu pentru Consiliul Județean Neamț – au fost prezenți în cartierul Mărăței.

“Unde ne stă nouă mai bine, dacă nu în mijlocul oamenilor? Cei care mă cunosc personal, știu că sunt un om deschis, sociabil și gata oricând să găsesc soluții, dacă-mi stă în putere să o fac. Astăzi, împreună cu colegul meu, primarul orașului Piatra-Neamț, Dragoș Chitic, ne-am întâlnit cu pietrenii din zona Maraței. I-am ascultat cu răbdare, și luăm în calcul cerințele fiecăruia în parte. Mai multă protecție pentru spatiile verzi, remedierea unor zone cu iluminat public deficitar sau reabilitarea unor centrale, acestea au fost principalele doleanțe ale zilei de astăzi. În fiecare gospodărie, la noi acasă, remediem, periodic, diferite lucruri. Așa se întâmplă și într-un oraș în care facem administrație în parteriat cu cetățeanul. Vă ascultăm opiniile și găsim cele mai bune măsuri pentru dumneavoastră. Toți pentru un județ Neamț de 🔟 +! Toți pentru un oraș Piatra-Neamț de 🔟 +! Reușim împreună”, a declarat Bogdan Gavrilescu.

Articolul anterior

Un gospodar din Dochia și-a dat foc din greșeală la adăpostul pentru animale

Articolul următor

Fermierii nemțeni afectați de secetă vor primi ajutor de la Guvernul PNL

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *