• 27 septembrie 2020

ISSN 2457 - 3973

Fermierii nemțeni afectați de secetă vor primi ajutor de la Guvernul PNL

Guvernul a aprobat recent instituirea unei scheme de ajutor de stat destinată despăgubirii fermierilor afectați de efectele secetei. Suma totală acordată va fi de 850 de milioane de lei.

Și fermierii nemțeni care au fost afectați de secetă vor putea accesa fonduri, pentru a-și acoperi pierderile.

La nivelul României, suprafața agricolă totală a celor care vor primi despăgubi din acest ajutor de stat este de 1,16 milioane de hectare.

Valoarea maximă a sprijinului acordat în cadrul acestei scheme de ajutor de stat poate să ajungă până la 925 de lei per hectar, pentru suprafețele afectate de secetă.

Mă voi implica activ pentru ca fermierii din Neamț, care au fost afectați, să depună cererile de finanțare, astfel încât în cursul lunii septembrie să fie efectuate plățile, atât de necesare.

Agricultura este o sursă importantă de venituri în județul Neamț, cei loviți de secetă au nevoie de susținere, mai ales în acest an deosebit de dificil. Ca viitor președinte al Consiliului Județean Neamț, voi susține dezvoltarea și modernizarea acestui sector important în economia comunității.

Mugur Cozmanciuc Deputat – Președintele PNL Neamț

Articolul anterior

Bogdan Gavrilescu (PMP): “Toți pentru un oraș Piatra-Neamț și un județ Neamț de 10+”

Articolul următor

Două noi focare de COVID în instituții! Piatra-Neamț și Roman, în topul infectărilor! Iată toate datele din județ! (29 august)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *