ISSN 2457 - 3973

Bucureştean reţinut de poliţişti după ce a racolat o minoră de 7 ani, din Piatra-Neamţ, în scopuri sexuale

Un bucureştean în vârstă de 50 ani a fost reţinut, pentru 24 ore, de poliţiştii din Piatra-Neamţ, după ce a racolat o minoră de 7 ani, din Piatra-Neamţ, în scopuri sexuale.

„Acesta este bănuit că, în perioada 1 – 4 iulie 2022, prin intermediul unor aplicații online, ar fi intrat în contact cu o minoră, în vârstă de 7 ani, căreia i-ar fi transmis mesaje şi fotografii cu tentă sexuală, cu scopul comiterii unor acte de natură sexuală. În continuarea cercetărilor efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, la data de 19 iulie a.c., polițiștii au efectuat o percheziție în municipiul București, unde au fost identificate și ridicate 2 telefoane mobile și 2 unități PC aparținând persoanei bănuite. În baza probatoriului administrat până în prezent, bărbatul în cauză a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

Astăzi, acesta urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Secției 16 Poliție din cadrul D.G.P.M.B.

Articolul anterior

Mesajul deputatului PNL Neamţ Laurenţiu Dan Leoreanu cu prilejul Sfântului Ilie

Articolul următor

FOTO-GALERIE ISU Neamţ, exerciţiu amplu la Spitalul de pneumoftiziologie Bisericani

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.