Carabelea (PNL Piatra-Neamț): ”Olimpicii noștri sunt copii deștepți. Au înțeles situația și au decis să mă susțină!”

Andrei Carabelea, candidatul PNL pentru Primăria Piatra-Neamț, a declarat, luni, că olimpicii – ”victime” ale campaniei electorale au decis să îi susțină candidatura.

Este vorba de olimpicii pietreni care au fost prezentați pe un panou publicitar, la inițiativa PNL, panou care a fost demontat temporar pentru a fi postate materiale electorale.

”Tot felul de candidați aterizați de prin Giurgiu la noi încearcă să manipuleze folosind o dramă inventată, în stilul lor caracteristic. Am o veste pentru aceste bocitoare: vremea impostorilor în administrație și politică a trecut. La fel și vremea circului nejustificat. Olimpicii noștri sunt copii deștepți. Ei au înțeles rapid situația și au decis să mă susțină. Le mulțumesc pentru asta și îi asigur că educația este una dintre prioritățile planului meu de guvernare locală. Asa că, dragi pietreni, nu am dat jos olimpicii. Din contră, i-am pus sus de tot, pe locul cel mai înalt din inimile noastre. Și ei ne răsplătesc prin cel mai frumos mod cu putință: implicare. Oamenii buni se găsesc întotdeauna unii pe ceilalți. Iar noi la Piatra suntem un grup mare și unit de oameni inimoși, gata să se implice total pentru binele comunității. Restul e cancan sau, altfel spus, doar un cântec trist de cuc care nu își mai găsește cuibul…”, a scris Andrei Carabelea.

Articolul Anterior

Alte 2 cadre de la ISU Neamț au fost depistate cu COVID-19

Articolul Următor

Idei de ținute pentru activitățile din această vară

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite