ISSN 2457 - 3973

Caravana „Piatra pe bicicletă”, duminică, 2 iunie    

Duminică, 2 iunie, Primăria Piatra-Neamț va organiza Caravana „Piatra pe bicicletă”, un eveniment care marchează o nouă etapă în transportul public alternativ din municipiu.

Startul se va da la ora 17.00, de pe platoul Curtea Domnească, participanții urmând să  parcurgă traseul:  strada V.A. Urechia – str. Piața Ștefan cel Mare – sens giratoriu Unic – Str. Orhei – Pod Orion – str. Petru Rareș – str. Ștefan cel Mare – ocolire Stadion (str. Eroilor – str. Borzogheanu) – str. Ștefan cel Mare și sosire tot pe platoul Curtea Domnească.

La eveniment sunt invitați să participe pietrenii cu vârsta minimă de 14 ani, care dețin biciclete proprii sau care vor să închirieze astfel de mijloace de deplasare.

Sistemul de bike-sharing se află în perioada de testare. Pentru duminică vor fi puse la dispoziție gratuit 60 de biciclete clasice și 15 biciclete electrice, în primă fază, amplasate la patru stații automate amplasate în centrul orașului. Utilizarea echipamentelor va putea fi făcută prin înregistrare cu aplicația mobilă Globikes (disponibilă pe Android și IOS), sau în baza unui card emis de SC Parking SA, la fața locului. La finalul evenimentului, participanții vor putea lăsa bicicletele la una dintre cele patru stații active, disponibile pe harta aplicației, urmând ca activarea celorlalte stații să se facă etapizat.

Serviciul de închiriere biciclete a apărut ca urmare a finalizării proiectului „Implementare sistem bike-sharing în Municipiul Piatra Neamț” și are ca scop principal utilizarea bicicletei ca o alternativă la alte mijloace de transport poluante.

Evenimentul este susținut de Cozla Bike, Tare ca Piatra și Mișcarea de Piatra.

„Duminică organizăm evenimentul <<Piatra pe bicicletă>> în care îi invităm pe pietreni să folosească noile biciclete și să se bucure de o plimbare în orașul nostru! Punem la dispoziție prin acest serviciu biciclete clasice și electrice, avem 1,6 km de piste realizați și funcționali și alți 10 km în curs de execuție sau finanțare.” a declarat primarul Andrei Carabelea.

Conform condițiilor generale de acces și utilizare, echipamentul pus la dispoziție de către Municipiul Piatra-Neamț poate fi folosit în anumite condiții:

  • Intervalul orar de utilizare pentru o zi este 7-23, valabil de luni până duminică;
  • Sistemul este disponibil pe tot parcursul anului, cu excepția perioadei din sezonul rece (lunile decembrie-februarie);
  • Bicicleta poate fi utilizată în mod gratuit timp de 30 minute pe zi, gratuitate care se aplică doar la prima utilizare din zi;
  • Dacă se depășesc 30 de minute de utilizare, tarifele sunt de 5 lei/oră sau 2,5 lei/30 minute (bicicleta clasică), respectiv 10 lei/oră sau 5 lei/30 minute (bicicleta electrică).

Detalii legate de procedura de obținere a cardului de acces bike-sharing, tarife, penalizări pot fi obținute accesând site-ul www.piatrapebicicleta.ro.

Articolul anterior

Cătălin Drulă, președintele USR: “Nemțenii trebuie să știe că un vot pentru PNL este un vot pentru PSD. Schimbarea rreală este Dreapta Unită!”

Articolul următor

Panaite Vasile (candidat PUSL la Primăria Piatra-Neamţ): Centru de Primiri Urgenţe la Forum Center Mall

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular