Apă furnizată cu program în cartierele Condreni, Blebea şi Humuleşti din Târgu-Neamţ
Conducerea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț a efectuat un control inopinat în spital cu privire la modul în care sunt deţinute şi administrate medicamentele şi materialele sanitare.
Verificarea a venit în urma unor sesizări primite cu privire la posibile deficiențe în acest sens.
„Controlul a fost realizat prin implicarea structurilor responsabile din cadrul unității sanitare, fiind analizate inclusiv spațiile de depozitare și vestiarele unor secții medicale și chirurgicale. Materialele sanitare au spații special destinate depozitării și evidenței, astfel încât în orice moment să existe o situație clară a stocurilor și să poată fi semnalată din timp necesitatea suplimentării acestora. Această organizare are ca scop evitarea oricărei situații în care pacienții ar putea fi puși în dificultatea de a achiziționa personal materiale necesare actului medical. În cadrul verificărilor au fost identificate cazuri izolate în care anumite materiale se aflau în alte spații destinate uzului personal al unor cadre medicale, și nu în zonele de depozitare prevăzute procedural. Subliniem faptul că nu este vorba despre o practică generalizată, ci despre situații punctuale. Cu toate acestea, astfel de deficiențe trebuie corectate fără întârziere”, a declarat conducerea SJU Piatra-Neamţ.
Ca urmare a rezultatelor verificărilor s-a dispus, pe lângă remedierea imediată a neconformităților identificate, actualizarea și verificarea stocurilor de materiale sanitare și medicamente.
„Conducerea spitalului tratează cu maximă responsabilitate orice sesizare care vizează siguranța pacientului și protecția personalului medical. Prioritatea noastră rămâne asigurarea continuității actului medical în condiții de siguranță, printr-o gestionare riguroasă a resurselor și prin respectarea standardelor de calitate. Procesul de verificare și optimizare va continua în perioada următoare, iar eventualele disfuncționalități identificate vor fi soluționate cu promptitudine”, a subliniat conducerea SJU Piatra-Neamţ.









2 Comments
La nochirurgie baia lasă de dorit nu ai unde face un dus nu ai unde te spala pe picioare. Geamurile nu se închid etanș sufla curentul prin ele exemplu salon1 și 2
În secțiile unde se utilizează materiale consumabile cum sunt scutecele de unică folosință, la patul fiecărui bolnav ar trebui să existe un tabel cu ora schimbării scutecului și semnăturile celor care fac această operațiune. Chiar dacă aceste scutece provin din donațiile aparținătorilor, ar trebui să știe toată lumea cum dispar aceste consumabile. Cu ani în urmă, la neurologie, am dus la internarea unui membru al familiei, un pachet întreg de scutece pentru adulți (de 30 de bucăți) la nici două zile mi s-au cerut altele. La externare, am putut vedea pe corpul pacientului cât de des au fost schimbate acele scutece.