Bătrân de 85 ani, din Neamţ, filmat circulând pe contrasens pe autostrada A7, la Bacău
Tragedia de la Crevedia soldată cu un mort şi 58 răniţi – majoritatea pompieri – arată încă o dată cât este de periculoasă munca salvatorilor din cadrul Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă.
De multe ori blamaţi pentru că se pensionează mai devreme decât angajaţii din mediul civil, pompierii au o viaţă deloc uşoară, chiar şi după ce ies din sistem.
Mulţi dintre ei se plâng că nu pot dormi nopţile din cauza stresului acumulat în anii de activitate. Nu puţini sunt şi cei care au probleme de sănătate la coloana vertebrală sau articulaţii. Asta în cazul fericit în care nu sunt răniţi în intervenţiile pe care le desfăşoară la incendii, inundaţii, accidente, misiuni pirotehnice sau cele de recuperare a persoanelor înecate.
Pompierul român a ajuns în ultimii ani bun la toate. Este paramedic şi merge de la intervenţii minore şi inutile (beţivi căzuţi în stradă sau oameni care nu au cu ce ajunge la spital) până la intervenţii complexe, cum sunt accidentele. Ori, astfel de situaţii comportă un risc major, având în vedere traficul rutier sau contactul cu sângele victimelor.
Să nu excludem nici faptul că unii dintre pacienţii transportaţi de SMURD sunt purtători de virusuri. În cazul persoanelor aflate în stare de ebrietate, pot apărea agresiuni comise împotriva salvatorilor.
Pompierul român merge şi la inundaţii. Şi, de multe ori, aceste intervenţii sunt frustrante atunci când vezi că „sinistraţii” dau indicaţii cu berea în mână.
Incendiile sunt principala misiune pentru care sunt antrenaţi pompierii. Poate fi o căpiţă de fân, o locuinţă sau un depozit de carburant.
Ne aducem aminte de tragedia de la Mihăileşti (Buzău), din 24 mai 2004, soldată cu 18 morţi şi 13 răniţi grav, majoritatea pompieri.
Acum, o altă tragedie s-a produs la Crevedia. Un mort, 59 persoane rănite grav, majoritatea pompieri. Cum şi de ce, sunt întrebări la care încă aşteptăm răspunsuri…
Din fericire, în judeţul Neamţ nu s-au produs (încă) astfel de tragedii. Dar au existat situaţii cu risc major!
Nu de puţine ori, pompierii nemţeni au trecut razant pe lângă moarte. Spre exemplu, au fost situaţii când buteliile care au explodat în incendii au răspândit zeci de bucăţi de şrapnel în toate direcţiile. Este doar una din situaţiile de risc!
În urma cu câteva luni, pompierii ISU Neamţ au intervenit pentru stingerea unui incendiu pe fosta platformă de la Săvineşti, la un operator economic care depozitează deşeuri periculoase. Aici s-au produs mai multe explozii iar fumul toxic s-a simţit de la câţiva kilometri. Dar pompierii au rămas acolo. 24 ore!
Îmi spunea recent un salvator: „Ferească Dumnezeu de un incendiu amplu la Săvineşti care să pună în pericol o zonă de câţiva zeci de kilometri! Civilii vor fugi în toate direcţiile, vor fi evacuate toate localităţile limitrofe, dar pompierii vor fi singurii care vor merge spre Săvineşti… Suntem militari iar ordinul se execută, indiferent de riscuri”.
Şi totuşi, ce venit are un pompier? Pentru câţi bani îşi riscă viaţa? Cât încasează pe statul de plată după o lună de ture de 24 ore în care merge la incendii, inundaţii sau accidente, pe ger sau caniculă?
Veniturile pompierilor din operativ sunt în medie de 4.000 lei şi ajung la maxim 5.000 lei! Şi asta în cazul fericit când pompierul are vechime şi prinde ture de week-end sau sărbători legale, plătite mai mult decât turele normale.
Cam cât face un manelist de mâna a şaptea la o petrecere privată. Sau cât încasează şoferul unui politruc din ministere.
Dacă merită sau nu să mai îmbraci uniforma de pompier, judecaţi şi dumneavoastră. Şi întrebaţi-vă dacă aţi accepta o astfel de profesie cu toate riscurile pe care le implică!
Staţi strâmb şi judecaţi drept! Iar când îi vedeţi pe pompieri în misiune, daţi-le un pahar cu apă vara, oferiţi-le o cană cu ceai iarna.
Desigur, ei nu asta aşteaptă din partea comunităţii. Vor doar respectul cuvenit!
Iar noi le spunem tuturor pompierilor: RESPECT!