Urșii pun stăpânire pe Neamț: Populație de 7 ori peste capacitatea optimă
Cei 2 poliţişti din Piatra-Neamţ care au salvat un om din maşina în flăcări au fost felicitaţi, public, de prefectul Adrian Niţă.
Acesta a mulţumit celor doi oameni ai legii pentru „faptele deosebite” pe care le-au făcut, salvând viaţa unui om şi stingând autoturismul care luase foc.
„În această dimineață am aflat despre faptele deosebite pe care le-au făcut doi polițiști, aflați în patrulare, în timpul nopții, pe o stradă din Piatra-Neamț. Ei au fost martori la un accident de circulație, care s-ar fi soldat cu pierderea unei vieți omenești, căci mașina a intrat în coliziune cu un stâlp și a luat foc. Cei doi polițiști, dând dovadă de spirit de inițiativă, au scos omul din interiorul autoturismului cuprins de flăcări. Adresez sincere felicitări celor doi oameni ai legii! Prin fapta lor au demonstrat că nu sunt doar cei care veghează asupra legalității, fiind „spaima“ șoferilor, ci au suflet și când e nevoie dau dovadă de altruism”, a declarat prefectul judeţului Neamţ, Adrian Niţă.

Reamintim că în noaptea de marţi spre miercuri o maşină a luat foc în Piatra-Neamţ, în urma unui accident rutier produs pe strada Gn. Nicolae Dăscălescu.
Maşina a intrat într-un stâlp iar şoferul autoturismului a rămas blocat în interior în timp ce flăcările se extindeau. Norocul lui a venit din partea a doi poliţişti aflaţi în patrulare care l-au scos înainte de a arde de viu.
„Din primele cercetări a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 34 ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe B-dul General Nicolae Dăscălescu, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, moment în care a părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un stâlp. Imediat după impact autoturismul a luat foc. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătorului auto. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul inducând o concentrație de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subinspectorul Ramona Ciofu.

După ce l-au salvat pe şofer, cei doi poliţişti au reuşit să stingă şi incendiul care a cuprins maşina.
Poliţiştii sunt agentul şef Lucian Oprea, de la Biroul Rutier şi agentul şef adjunct Marius Ciubotaru, de la Biroul de Ordine Publică.
„Fără să stea pe gânduri, Lucian și Marius au procedat la extragerea conducătorului auto din habitaclul autoturismului și cu ajutorul a 4 extinctoare au limitat incendiul, până la sosirea pompierilor. De unde 4 extinctoare? Unul din dotarea proprie, unul de la o societate comercială aflată în imediata vecinătate și două de la ceilalți participanți la trafic. Din fericire, o tragedie a fost evitată prin prezența de spirit a colegilor noștri. Nu uitați să vă echipați autoturismul și cu un extinctor… chiar contează”, a adăugat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.









