Un grav eveniment rutier a avut loc în cursul nopții de duminică în județul Neamț.
Un autoturism în care se aflau cinci persoane a părăsit carosabilul și s-a răsturnat într-un șanț din localitatea Davideni, comuna Țibucani.
Alarma s-a dat la ora 04:03 prin apel la numărul unic de urgență 112.
La locul indicat au intervenit prompt echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Târgu-Neamț, autospeciale ale SAJ și de la IPJ.
„La sosirea forțelor de intervenție, cele cinci persoane implicate în accident erau ieșite din autoturism. Trei tineri, în vârstă de 18, 19 respectiv 22 de ani, precum și două fete de 14 și 18 ani, au fost asistați medical de echipajele SAJ și SMURD, fiind ulterior transportați la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.
Pompierii militari au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor la locul accidentului.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.










One Comment
[…] răsturnat într-un șanț, în localitatea Davideni, comuna Țibucani, județul Neamț. Potrivit newsallert.ro, incidentul s-a produs în cursul nopții de duminică, iar apelul la 112 a fost înregistrat la […]