ISSN 2457 - 3973

Comunicat PNL Roman: ”Lipsit de moralitate, viceprimarul USR rămâne în funcție cu sprijinul PSD”

Deloc interesați de dezvoltarea municipiului Roman, fără niciun proiect concret de ani buni, fără viziune, cei de la PSD nu se dezmint: sunt interesați doar de jocuri de culise, de manipulare și intoxicarea romașcanilor.

În ședința ordinară  a Consiliului Local Roman au fost nu mai puțin de 23 de puncte pe ordinea de zi, multe proiecte importante pentru comunitate, dar care au fost umbrite de spectacolul creat în jurul ultimului punct, cel care viza eliberarea din funcție a viceprimarului Radu Samson, pentru repetate derapaje incompatibile cu demnitatea ocupată.

Din nefericire, alianța PSD-USR, care funcționează de ceva timp la Roman, pusă în fața unui test, nu a mai putut rămâne în umbră și a arătat că ține captivă un oraș întreg. A fost încă o dovadă că singura alianță care funcționează e cea formată din păpușarul PSD și marioneta USR.

Conducerea PSD nu l-a putut lăsa din brațe pe viceprimarul Radu Samson, cel  care de acum va ocupa funcția, destul de bine plătită, cu doar 5 voturi de susținere venite de la USR și PSD. Deși de două ori mai mulți colegi i-au dat un vot de blam, printr-un joc politic al PSD, Radu Samson rămâne viceprimar, chiar dacă, moral, reprezentativitatea lui este zero.

Singura întrebare este dacă cei de la USR știu că lui Radu Samson i s-a promis ferm postul de candidat al PSD în 2024? Tot ce trebuie să facă viceprimarul e să răspundă, ca și până acum, la comenzile lui Ionel Arsene și ale lui Daniel Harpa.

Este regretabil și incalificabil. Politica se face la sediile de partid, nu în primărie, acolo unde este nevoie de proiecte și soluții de dezvoltare pentru Roman. Fumigenele lansate de PSD pe marginea acestui subiect creionează, încă o data, imaginea unui partid anacronic, interesat doar de propriile interese. 

Faptul că există o alianță la nivel central pentru gestionarea situațiilor extrem de complicate din aceste vremuri, nu înseamnă că PNL Roman va trece cu vederea toate derapajele celor de la PSD.

Sursa foto și text: PNL Neamț

Articolul anterior

Puntea pietonală care asigură accesul în Ștrandul Municipal va fi închisă de vineri, 29 iulie

Articolul următor

Primarul Andrei Carabelea: „Decizia de a închide puntea de la Ștrand este despre responsabilitate”

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată.