Bazinele VIP din Ștrandul Piatra-Neamţ, închise temporar din cauza apei neconforme
CONSOLIDAREA IDENTITĂŢII PRIN EDUCAŢIE ŞI CULTURĂ
Prof. Bistriceanu Ioana
Colegiul Tehnic Forestier Piatra-Neamț
STUDIU DE SPECIALITATE
Educaţia este unul dintre fenomenele care a apărut o dată cu societatea umană, suferind pe parcursul evoluţiei sale, modificări esenţiale. Educația diferă de la o etapă istorică la alta în funcție de condițiile materiale și spirituale ale societății. O societate al cărei viitor se asigura prin lupte şi războaie, impunea o educaţie războinică, instruia luptători şi căuta tehnici şi metode de stăpânire a abilităţilor specifice. O societate în care viitorul era asigurat prin negocieri şi colaborări, impunea o educaţie prin care erau cultivate şi dezvoltate abilităţile de diplomaţie. O societate ce trăia prin intermediul comerţului şi schimbului de mărfuri, îşi educa tinerii astfel încât să facă faţă cerinţelor.
Educaţia se realizează la nivelul familiei, al mediului în care ne naştem şi creştem, şi în sistem instituţionalizat, şcoli şi instutuţii. Primul factor care formează o persoană este familia. Familia este mediul în care se exercită o influenţă imensă asupra individului. Aici se pun bazele primelor conduite, familia fiind cea care formează, mai mult decât să informeze. La nivelul şcolii, educaţia se realizează prin metode sistematice şi continue, ce au rolul de a forma, dezvolta, descoperi aptitudini, atitudini şi conduite.
Instituţiile culturale, mass-media, asociaţiile de copii şi tineret, societăţile caritabile, organizaţiile nonguvernamentale, trebuie să se afle într-un raport de colaborare, astfel încât rezultatul să se amprenteze asupra societăţii într-un mod benefic, iar nivelul educaţiei să fie unul ridicat.
O generaţie educată, instruită, căreia i s-au transmis valorile morale, culturale şi istorice, poate duce mai departe moştenirea primită de la predecesori şi poate da şansa viitorului spre mai bine, poate face diferenţa între bine şi rău, între influenţele negative şi cele pozitive. O societate ai cărei membrii au carenţe în educaţie, este o societate fără speranţă spre un viitor bun.
De-a lungul istoriei, educația și-a demonstrat rolul vital pentru dezvoltarea civilizației, culturii umanității, pentru creșterea gradului de ordine și raționalitate în viața socială, pentru cultivarea valorilor spirituale și conferirea în acest fel a unui statut elevat condiției umane.
Cultura se află în strânsă legătură cu educaţia. În urma unei educaţii complete şi bune, tinerii pot alege şi înţelege cultura. Într-un mediu familial care nu este nici el în contact cu cultura, copilul nu se simte atras de cultură. Familia este responsabilă pentru cei „7 ani de acasă”, în care se formează bazele integrităţii morale ale copilului. Mai departe, ştim că tot profesorul este cel care trebuie să ofere aplecare tânărului spre cultură.
Multiculturalitatea este voinţa comună de a plasa o cultură mai presus de puterea statului sau de interesele unui grup social. Diferite grupuri socio-culturale trăiesc intr-un spaţiu fizic comun fără a-şi propune in mod explicit să comunice şi să coopereze.Toleranţa reciproc dezvoltată de grupurile implicate este una de tip pasiv. Rezultă că mai multe culturi pot exista în acelaşi spaţiu, acelaşi mediu, fără a avea conflicte.
Educaţia interculturală promovează atitudini tolerante, deschise, de acceptare şi înţelegere firească a raportului eu-celălălt şi a noţiunii de străin, prin valorificarea pozitivă a relaţiilor de egalitate între oameni şi nu prin aplicarea polarităţii superior-inferior.
Şcoala este principalul spaţiu al învăţării pluralităţii culturale prin respectarea diversităţii, a notei distincte aduse de cultura fiecarui actor social participant. Şcoala trebuie să formeze deprinderea preţuirii valorilor pluriculturale , nu există valori superioare şi inferioare, ci există valori specifice care trebuie judecate. În şcoală trebuie modelată apartenenţa etnică a majorităţii şi întărirea încrederii în sine a minorităţii.
Educaţia interculturală nu poate fi concepută doar pentru mediul şcolar, ci şi în legătură cu extraşcolarul (familie, grupuri sociale, instituţii, comunităţi, mass – media). Rolul profesorului depăşeşte funcţia de a comunica modele si programe, acesta trebuind să acorde o mai mare atenţie spiritului de iniţiativă şi creativitatii, centrarea întregii acţiuni fiind pe elev.
Epoca actuală a informatizării, a interdependenţelor culturale, economice sau de altă natură, pune probleme cu care omenirea nu s-a confruntat niciodată în istoria sa. Un rol important în acest proces îl joacă internetul, tehnologia care transferă puterea cunoaşterii din mâinile instituţiilor de învăţământ în cele ale tuturor persoanelor interesate. În ultimii ani au fost lansate mai multe platforme online oferind şansa unei educaţii de cea mai bună calitate cu cost minim.
Viitorul educaţiei constituie o prioritate a comunităţii mondiale; naţiunile au nu numai dreptul, dar şi datoria de a se sprijini reciproc pentru ca prin educaţie, cultură şi ştiinţă să ajungă la pace, progres şi prosperitate şi nu la haos, la dezumanizare, la disperarea provocată de un mediu în continuă degradare.
Bibliografie
Ion Gh. Stanciu, „O istorie a pedagogiei universale și românești până la 1900”, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977
George Văideanu, „Educația la frontiera dintre milenii”, Editura Politică, București, 1988
Asociația Metru Cub, Susține cultura în educație. O inițiativă pentru acces la cultură în școlile din România, 2016, disponibil la http://culturaineducatie.ro/portfolio-posts/sustine-cultura-in-educatie-o-initiativa-pentru-acces-la-cultura-in-scolile-din-romania/;
