Comunicarea cu adolescenții – profesor Ioana Bistriceanu (Colegiul Tehnic Forestier Piatra-Neamț)

Comunicarea cu adolescenții

Prof. Bistriceanu Ioana

Colegiul Tehnic Forestier Piatra-Neamț

 

STUDIU DE SPECIALITATE

Cunoastem cu totii ca adolescenta este o perioada ce face tranzitia intre copilarie si maturitate (de la 12 la 18-20 de ani). Unii o considera o etapa „ingrata” marcata de uimitoare schimbari corporale si psihologice. Cert este ca, pe plan psihologic, adolescenta este caracterizata de conturarea intereselor profesionale, de activarea instinctului sexual, de „efervescenta” relationala si sociala, dorinta de libertate si autonomie, pe fondul amplificarii vietii afective. Apare o anume distantare fata de parinti si apropiere (camaraderie, dragoste) fata de alti adolescenti.

Adolescentii arata fizic ca niste adulti dar, ca experienta de viata si mai ales emotional, sunt vulnerabili. Apare dorinta de a fi tratati ca niste persoane responsabile si libere dar in realitate sunt imaturi si pasibili de greseli.. Isi desfasoara „aripile ca sa zboare” dar nu intotdeauna aterizeaza lin. Ei insisi sunt uimiti de forta si energia lor dar este uneori o dezlantuire fara o directie precisa, putin haotica.. Sigur ca ei sunt diferiti ca zestre genetica, ca temperament, ca mediu educativ si reactioneaza in maniera proprie ceea ce face destul de dificila gasirea unor tipare si retete” de relationare. In orice caz, toate studiile efectuate confirma importanta hotaratoare a comunicarii empatice (in care te straduiesti sa-l intelegi pe calalalt fara sa-l judeci sau sa-l etichetezi (intrucat acest comportament blocheaza comunicarea, celalalt se inchide sau cauta alti parteneri de dialog, nu intotdeauna cei mai indicati) ci sa te identifici, in spirit, cu partenerul de dialog pentru a gasi cea mai buna solutie de iesire din impas sau de rezolvare a unei probleme. Acest fapt necesita timp si rabdare, disponibilitatea de a lua in serios probleme aparent neserioase cum ar fi, de pilda: O adolescenta spune: „M-am certat cu prietena mea fiindca am impresia ca ma crede urata si plictisitoare. Am vazut-o glumind cu o alta colega. Se distrau de minune si pe mine ma ignorau” Aceasta marturisire indica un complex de inferioritate (format prin cumul), perceput foarte dureros si care se poate amplifica, in functie de circumstante, mergand chiar pana la tentative de suicid. Cand adolescentii sufera dezamagiri si pierderi, noua ni se par mici dar pentru ei sunt mari. Uneori au nevoia sa planga sau sa fie mahniti ca o modalitate de a accepta limitele si granitele lumii. Dupa ce plang se vor simti mai eliberati si mai bine.

O parte esentiala a comunicarii este ascultarea. Multi adulti fac greseala de a presupune ca doar ei trebuie ascultati de catre adolescenti numai in virtutea ascendentului varstei si a obisnuintelor sociale. Mai mult decat atat pot sa pretinda supunere neconditionata.. Adolescentii nu numai ca trebuie ascultati cu atentie dar, in cele mai multe cazuri trebuie incurajati sa se deschida sufleteste. In multe situatii ei au o serie de framantari interioare adunate si intr-o oarecare masura refulate astfel incat a vorbi despre acestea echivaleaza de multe ori cu a le clarifica, a le evidentia si a le intelege astfel incat sa le poata extrage din „ascundere”, din starea de amalgam nediferentiat catre lumina reflectorului constiintei care poate oferi solutii, mai ales daca intervine ajutorul unui adult. Acest ajutor nu inseamna a intimida, a tipa si a detine controlul pentru ca acestea duc la doua extreme comportamentale:

• inchidere in sine si complexe de inferioritate
• revolta si eliberarea agresiva a tensiunilor interioare spre exterior.

Cea mai importanta parte a meseriei de parinte este dragostea dar si timpul si energia cheltuita pentru a-ti ajuta copiii. Desi iubirea este o conditie sine qua non a relatiei parinte-adolescent, daca adultii nu inteleg nevoile copiilor, nu-i pot ajuta in mod efectiv. De multe ori, in afara de solutiile propuse, adolescentii au mai mare nevoie de intelegere tacita, mangaiere si putina aprobare. Prea multe sfaturi ii pot obosi sau coplesi. Nevoile adolescentilor nu sunt aceleasi pentru toti si nici aceleasi in timp. Ele se modifica atat pe orizontala cat si pe verticala. Aceasta dinamica complexa necesita vigilenta, timp, empatie si capacitate de actiune. Comunicarea cu adoscentii nu este o corvoada ci o oportunitate de intelegere mai profunda a vietii, a conexiunilor interumane, a cresterii interioare si evolutiei spirituale. Multi parinti care nu se implica activ atat in sustinerea materiala cat si psihologica a copiilor nu-si dau seama de bucuriile si satisfactiile pe care le pierd.

Trebuie sa mai avem in vedere si faptul ca limbajul nu este singura forma de comunicare. Exista si comunicarea nonverbala (mimica, gestul) precum si cea paraverbala (tonul vocii, ritmul vorbirii, inflexiunile vocale s.a.). Daca, de exemplu cel cu care vorbesti se incrunta e posibil sa nu fi inteles ce i-ati spus, daca isi incruciseaza bratele ne arata ca simte nevoia sa se apere ori se simte stangaci, mutarea greutatii de pe un picior pe altul indica nerabdare s.a. Psihologii mai spun ca, atunci cand comunica, oamenii nu percep semnale doar rational. Freud a vorbit de comunicarea de la inconstient la inconstient spunand prin aceasta ca oamenii sunt capabili sa perceapa si stimuli subtili, neconstientizati la nivel rational (cum ar fi de exemplu mirosul unei persoane si semnificatia lui).

Iata cateva principii noi:Dezvoltarea si nu supunerea vointei este baza formarii increderii, cooperarii si sentimentelor de compasiune. In trecut copiii erau controlati prin dominare si facuti sa creada ca sunt rai si trebuie sa se supuna. Se administrau pedepse severe care sa genereze frica. In realitate amenintarea cu pedeapsa intoarce copiii impotriva parintilor si-i determina sa fie neascultatori. Adolescentii recunosc imediat un comportament abuziv si nu-l tolereaza ci se razvratesc. Ei incep sa-si asculte parintii doar cand acestia invata cum sa-si asculte copiii.

Asta nu inseamna ca parintii trebuie sa-si piarda rolul dominant. Chiar daca adolescentii tanjesc sa scape de controlul parintesc e clar ca lipsa acestui control ar conduce la o dezvoltare nesanatoasa.

Recunoasterea deschisa a urmatoarelor 5 mesaje pozitive:

E normal sa faci greseli si sa poti invata din acestea

E normal sa nu fii la fel cu ceilalti (cod genetic diferit, mediu de crestere diferit, temperament diferit)

E normal sa-ti exprimi sentimentele negative

E normal sa vrei anumite lucruri

E normal sa spui nu dar nu uita ca adultii sunt cei care decid (legal vorbind, parintii decid pentru copiii lor minori)

Daca adultii vor utiliza o comunicare eficienta vor dezvolta deprinderile pentru o viata de success. Aceste deprinderi sunt: pretuirea de sine, iertarea, rabdarea, capacitatea de a amana primirea rasplatii, cooperarea, respectul, capacitatea de fi fericit.. Trebuie de asemenea sa nu uitam ca in mintea si inima fiecarui copil exista schita perfecta a dezvoltarii lui ulterioare (cei care sunt credinciosi pot admite ca ei fac ceea ce pot iar Dumnezeu face restul; cei ce nu cred in Dumnezeu pot inlocui conceptul cu cel de cod genetic).

Obstacolele vietii intaresc copiilor forta si capacitatea de a scoate din ei tot ceea ce este mai bun. Parintii nu au menirea de a inlatura dificultatile ci de a asigura sprijin si iubire.

In fiecare copil se afla samanta reusitei. Rolul adultilor este acela de a furniza un mediu sigur dar stimulator care sad ea copilului sansa de a-si exprima potentialul pe care il are. Nu exista o recompensa mai mare in viata decat aceea de a-ti vedea copiii implinindu-si visele si simtindu-se impacati cu ei insisi.

Cand comunicati o comanda, in loc de a spune Sa nu faci X” spuneti As vrea sa faci Y”. Daca spuneti „Sa nu faci” starniti in copil indemnul de a face exact ce le-ati cerut sa nu faca. Acest fapt se explica prin aceea ca oamenii recepteaza nu doar constient ci si subconstient un mesaj. La acest nivel negatiile nu functioneaza. Studiile privind sugestiile si autosugestiile au remarcat, pe de o parte, ca acestea au un impact puternic daca sunt repetate si, pe de alta parte ca trebuie intotdeauna formulate intr-o maniera afirmativa.

Adultii nu sunt intotdeauna perfecti dar isi dau silinta si isi asuma responsabilitatea pentru greselile pe care le fac. Cand adolescentii refuza sa coopereze nu este momentul ca adultii sa-si dezvaluie sentimentele (suparare, frustrare, dezamagire) ci sa-i asculte pe copii. Trebuie sa identificam ce simt si ce vor adolescentii. Ei vor recepta mai bine o cerinta, dupa ce parintii au ascultat obiectiile si impotrivirile lor. Sa nu uitam ca adultii ii pot invata pe copii sa fie responsabili demonstrand, la randul lor, responsabilitate.

Cand adolescentii se dovedesc de incredere li se poate acorda mai multa libertate. Au nevoie mai ales de libertatea de a gandi diferit si a-si forma propriile opinii. Ei nu se dezvolta corespunzator daca nu au suficient sprijin pentru a-si manifesta potentialul si a fi ei insisi.

In concluzie, o buna comunicare cu adolescentii presupune co-impartasirea semnificatiilor din cuvinte, gesturi si sentimente astfel incat mesajele sa fie corecte. Aceasta implica efortul de a intelege adolescentul si de a coopera in gasirea unor solutii. Ascultarea activa este cheia unei bune comunicari. Alegerea momentului potrivit este, de asemenea importanta. Sa nu uitam de comportamentele care inhiba comunicarea. Acestea sunt: ambiguitatea, dialogul surzilor” (nimeni nu asculta), sfatul necerut, stereotipurile verbale (limbajul de lemn), amenintarea, lipsa de respect (insulta, indiferenta).

Bibliografie:

Vera F. Birkenbihl- Antrenamentul comunicarii, Editura Gemma pres,1998

Vasile Nitescu- Adolescenta, Editura stiintifica si enciclopedica, 1985

Roberta Cava- Comunicarea cu oamenii dificili, Editura Curtea veche,2003

Ana Stoica Constantin- Conflictul interpersonal, Editura Polirom,2004