ISSN 2457 - 3973

Consultare fake pe tema traficului greu de pe axial! Acordul de mediu are deja interdicții clare în această privință! (document)

Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a lansat ieri o consultare fake pe tema traficului greu de pe drumul axial (Izvorul Muntelui – Durău).

Din neștiință, sau pentru a capacita ”vocea poporului”, președintele-candidat al PSD Neamț cere punctul de vedere al nemțenilor cu privire la acest aspect.

Demersul, unul salutar la prima vedere, este lovit de nulitate prin prevederile Acordului de Mediu emis de Agenția de Protecție a Mediului Neamț.

Acordul, necesar pentru a putea fi efectuate lucrările de reabilitare ale axialului, prevede expres încă de anul trecut că, după darea în folosință ESTE INTERZIS traficul greu, cu unele excepții clare.

Așadar, cu sau fără consultarea președintelui CJ Neamț, pe drumul dintre Izvorul Muntelui și Durău NU pot circula mașini cu tonaj mare, decât autocare și microbuze cu turiști și autospeciale ale ISU, IJJ, Ambulanță, Poliție și Salvamont.

Răspunsul majorității nemțenilor la ”consultarea” de pe facebook era previzibil de interzicere a traficului greu.

Doar că legislația în domeniu și decizia luată de Agenția de Protecție a Mediului, în acord cu Parcul Național Ceahlău și Consiliul Științific, au dat răspunsul încă de anul trecut.

Iată ce prevede concret Acordului de Mediu nr 12 din 03.12.2019, emis de Agenția de Protecție a Mediului Neamț, pentru proiectul Consolidare drum judetean DJ 155F, km 12+0000- 32+0000 judetul Neamt”, propus a fi amplasat in orasul Bicaz-extravilan, comuna Ceahlau- extravilan si intravilan sat Durau:

La capitolul ”III.4 Zgomotul și vibrațiile – măsuri pentru evitarea, prevenirea, reducerea efectelor negative și măsuri privind monitorizarea:

 Etapa de construire: pentru reducerea emisiilor de zgomot şi vibraţii, Antreprenorul care va executa lucrările de construire va lua următoarele măsuri:

  • utilajele de construcții și mijloacele de transport folosite vor fi dotate cu echipamente de atenuare a zgomotului, vor fi supuse periodic verificării tehnice, vor fi întreținute și vor funcționa la parametrii corespunzători normelor tehnice;
  • deplasarea autovehiculelor pe teritoriul ariilor naturale protejate și în zonele locuite se va face cu viteză redusă, de maximum 20 km/h și cu respectarea tonajului de maximum 45 tone;
  • oprirea motoarelor utilajelor şi mijloacelor auto pe timpul pauzelor de lucru;
  • utilizarea numai a căilor de acces destinate acestui scop;
  • respectarea programului de lucru, între orele 8 – 18”.

Iar la Etapa de exploatare (operare), adică după ce va fi deschis traficului, se prevede că, ”pentru reducerea emisiilor de zgomot şi vibraţii, Consiliul Județean Neamț (administratorul drumului) va lua următoarele măsuri:

  • intreținerea drumului în stare tehnică bună prin efectuarea la timp a lucrărilor de întreținere și reparații;
  • amplasarea indicatoarelor care semnalizează prezența în zonă a animalelor sălbatice;
  • limitarea vitezei de deplasare a autovehiculelor prin amplasarea limitatoarelor de viteză (40 km/h);
  • interdicția traficului greu prin amplasarea indicatoarelor corespunzătoare și a limitatoarelor de înălțime la intrarea și ieșirea de pe acest segment de drum, care să permită accesul doar pentru autoturismele, microbuzele și autocarele cu turiști, autospecialelor aparținând Poliției, Jandarmeriei, ISU, Ambulanța și Salvamont”. 

Așadar, ultima prevedere este cât se poate de clară și obligatorie pentru administratorul drumului, în speță Consiliul Județean Neamț!

Articolul anterior

Vasile (Lică) Pavăl, candidat PNL la Primăria Roznov: ”Suntem foarte determinați să facem o schimbare în bine a comunității!”

Articolul următor

Focar de COVID-19 la Primăria Poiana Teiului. Primărița nu este infectată.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *