Apă furnizată cu program în cartierele Condreni, Blebea şi Humuleşti din Târgu-Neamţ
În copil în vârstă de 6 ani a fost grav accidentat duminică în localitatea Valea Enei din comuna Oniceni.
„Din cercetările preliminare efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un bărbat, de 34 de ani, din Valea Enei, conducea un autoturism pe DJ 159, ar fi accidentat o minoră, de 6 de ani, care ar fi traversat strada prin loc nepermis. În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului, care a fost transportat la spital, în vederea primirii de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamt, agentul Georgiana Moșu.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.








