Încep lucrările de la Oncologia SJU Piatra-Neamţ, investiţie de 20 milioane lei
O crimă înfiorătoare s-a produs, vineri seara, la Gârcina.
O femeie în vârstă de 51 ani a fost ucisă cu mai multe lovituri de cuțit de soțul ei.
Crima s-a produs pe fondul consumului de alcool, atât victima cât și autorul crimei fiind cunoscuți ca împătimiți ai alcoolului.
„La data de 18 februarie a.c., în jurul orei 20.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au fost sesizați cu privire la faptul că, într-un imobil din aceeași localitate, se află o persoană decedată. Echipajul de poliție s-a deplasat la fața locului, fiind identificat corpul unei femei de 51 de ani. De asemenea, în urma examinării preliminare a suprafeței exterioare a corpului acesteia, au fost identificate leziuni. O echipă operativă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale și criminaliști au efectuat cercetarea la fața locului, în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentul în cauză”, a precizat IPJ Neamț.
Ancheta se desfășoară sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.
Autorul crimei a fost reținut pentru 24 ore și este acuzat de omor.









