ISSN 2457 - 3973

Crimă la Borlești! Victima și agresorul erau sub influența alcoolului!

La data de 29.04.2017, orele 07.30, lucrătorii Postului de Poliţie Borleşti, au fost sesizaţi prin SNUAU 112 de către o persoană din com. Borleşti, jud. Neamţ, cu privire la faptul că un bărbat este decedat în locuința concubinului său.
Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au stabilit că în noaptea de 28/29.04.2017, pe fondul consumului de alcool, şi a unui conflict mai vechi, victima de 67 ani, în timp ce se afla la domiciliul agresorului, a fost lovită în zona capului cu o bucată de lemn(foc), provocându-i leziuni care au condus la decesul acestuia.

Cauza a fost preluată de către procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor.

Articolul anterior

Ionel Arsene (preşedinte CJ Neamț): “Vă aştept, nemțeni, să petrecem in Ştrandul Tineretului alături de Phoenix, Talisman şi Vacanța Mare!”

Articolul următor

Adrian Niță (director Publiserv), despre conferința PNL Piatra Neamț: “Hai, să fim high…”. Acuzațiile liberalilor, demontate bucată cu bucată!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *