ISSN 2457 - 3973

Ionel Arsene (preşedinte CJ Neamț): “Vă aştept, nemțeni, să petrecem in Ştrandul Tineretului alături de Phoenix, Talisman şi Vacanța Mare!”

Turneul aniversar „Fie să renască Țara Românească” se oprește și la Piatra-Neamț, în week-end-ul prelungit de 1 Mai. Între 29 aprilie și 1 Mai, pietrenii sunt așteptați în Ștrandul Municipal Piatra-Neamț, de la ora 17:00, să sărbătorească Ziua Internațională a Muncii la un picnic în aer liber, însoțit de muzică și umor de calitate, asigurate de formații legendare ale scenei artistice românești: Phoenix, Talisman și Vacanța Mare. 

“Dragi nemteni, în week-end-ul prelungit de 1 Mai va invit sa sarbatorim romaneste la evenimentul “Fie sa renasca Tara Romaneasca”, organizat de Consiliul Judetean Neamt, prin Centrul pentru Cultura si Arte Carmen Saeculare. Incepand de astazi si pana luni va asteptam in Strandul Tineretului din Piatra Neamt, incepand cu ora 17 sa va bucurati de un picnic in aer liber, insotit de muzica buna si umor de calitate, asigurate de trupe legendare din Romania, precum Phoenix, Talisman si Vacanta Mare. Toate concertele pregatite pentru voi au intratea libera. Va asteptam cu drag”, a declarat Ionel Arsene, preşedintele Consiliului Județean Neamț. 

Turneul aniversar, a cărui deviză pleacă de la titlul unui imn al formației Phoenix, marchează împlinirea a cincizeci și cinci de ani de când aceasta a început să-și construiască o carieră care a ajuns să se identifice cu istoria rock-ului românesc, împlinirea a douăzeci de ani de activitate a formației Talisman și a treizeci de ani de prezență scenică a celor de la „Vacanța Mare”.

Programul artistic va debuta sâmbătă, 29 aprilie, cu tinere talente – Miruna Grecu (Piatra-Neamț), Mysti și, între 19:30 și 20:00, seara se va încheia cu Phoenix.

Duminică, 30 aprilie, în deschidere, de la ora 17:00, vor evolua elevi ai Școlii Populare de Arte de la clasa de canto popular (coordonatoare Georgiana Șerban-Axinte), apoi pe scenă vor urca membrii trupei Los Anonimos și, între 19:30 și 20:00, Vacanța Mare va face trecerea spre ziua de 1 Mai.

Luni, 1 mai, de la ora 17:00, tinerele talente locale vor fi urmate în program de membrii Ansamblului folcloric “Floricică de la munte” și în final, între 19:30 și 20:00, vor veni în fața publicului, pentru a încheia cum se cuvine cele trei zile de sărbătoare, cei de le Talisman.

În fiecare dintre cele trei zile, în Ștrand, începând cu ora 10:00 a.m. se deshid spații de vânzare în care se pot achiziționa produse de artizanat și suveniruri. Ca la orice sărbătoare de 1 Mai, nu vor lipsi grătarele, scop în care va fi amenajată special o terasă pentru consumul produselor la grătar.

Vă invităm să sărbătoriți românește, la un picnic tradițional, alături de artiști reuniți sub o deviză românească.

Toate concertele din cadrul Turneului aniversar „Fie să renască Țara Românească!” au intrarea liberă.

Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Neamț și Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț.

Articolul anterior

Tinerii social-democrați din Neamț au donat sânge

Articolul următor

Crimă la Borlești! Victima și agresorul erau sub influența alcoolului!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *