Preşedintele PNL Neamţ, Laurenţiu Dan Leoreanu: „România are nevoie de un guvern funcţional”
O crimă terifiantă urmată de o sinucidere a zguduit municipiul Roman în după-amiaza zilei de 29 septembrie.
O femeie de 42 de ani a fost ucisă cu sânge rece de concubin.
Acesta intenţiona să îl ucidă şi pe băiatul femeii, un copil în vârstă de 15 ani.
Intervenţia rapidă a poliţiştilor a fost providenţială.
Autorul crimei s-a sinucis.
Intervenție contracronometru pentru salvarea băiatului
Apelul de urgență la 112 a fost înregistrat la ora 15:20. Poliția din Roman a fost alertată că un bărbat și-a ucis concubina.
Sesizarea a fost făcută chiar de mama criminalului, din Italia, pe care acesta o sunase ca să îi spună ce a făcut.
Mai mult, individul a ameninţat că îl va ucide şi pe copilul concubinei, când se va întoarce de la şcoală.
Poliţiştii au acţionat imediat şi au rugat cadrele didactice să îl cheme înapoi, la şcoală, pe băiat, fără să îi spună despre ce este vorba.
În acest timp, oamenii legii au acţionat la apartamentul în care se produsese crima.
Criminalul s-a aruncat de la etajul 4
Primele investigații arată că tragedia s-a produs într-un bloc din Roman.
Femeia a fost atacată cu un cuţit de concubinul ei, în vârstă de 45 de ani.
„Din primele verificări efectuate de polițiști a rezultat faptul că, în timp ce femeia, de 42 de ani, se afla într-un imobil, din municipiul Roman, ar fi fost atacată cu un obiect tăietor înțepător de concubinul acesteia, un bărbat de 45 de ani”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, inspectorul principal Ramona Ciofu.
Când poliţiştii băteau la uşa criminalului, acesta a sărit de la etajul 4.
Individul a fost preluat de o ambulanţă şi a fost transportat la Centrul de Primiri Urgenţe, unde a fost declarat decesul.
Cazul a fost preluat de criminaliști
Echipajele medicale nu au mai putut face nimic pentru a salva viața femeii. Din nefericire, decesul a fost declarat la fața locului.
Autorul crimei a murit şi el, la spital.
Cazul a intrat în atenția Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț.
Un procuror criminalist a preluat oficial ancheta pentru a stabili circumstanțele acestei tragedii.









