Percheziţii la susţinători ai mişcării legionare, în Neamţ, Bucureşti, Ilfov, Mureş, Timiş şi Sălaj
Au trecut aproape 2 săptămâni de când Aurelia Simionică anunța, de pe scările Ministerului Dezvoltării, că a obținut finanțare pentru reconstrucția Pieței Centrale a municipiului Piatra-Neamț. Mai exact, pe 25 iunie, pietrenii primeau vestea că cele 17,5 milioane de lei pentru această investiție vor ajunge la Compania Națională de Investiții pentru organizarea licitației și începerea lucrărilor.
Toată lumea credea că, după 11 luni, birocrația avea să fie învinsă în acest caz. Și totuși…
Astăzi, pe 7 iulie 2015, situația este la fel ca pe 25 iunie iar banii sunt doar pe hârtie. Birocrația nu se lasă doborâtă cu una, cu două! Asta pentru că, potrivit procedurilor, reprezentanții Consiliului Tehnico Științific din Ministerul Dezvoltării, consiliu care a aprobat dosarul Primăriei Piatra-Neamț, ar trebui să întocmească un alt dosar pe care să îl înainteze ministrului Dezvoltării. De la acel moment, ministrul Dezvoltării are termen 10 zile să semneze ordinul de finanțare. Și chiar dacă pare greu de crezut, ministrul poate refuza să semneze un astfel de document sau poate întârzia și 10 luni!
Așadar, astăzi, când vorbim, pe masa ministrului nu a ajuns nimic!
Primarul Dragoș Chitic a declarat pentru newsallert.ro că discută zilnic cu reprezentanții Ministerului Dezvoltării pentru a fi la curent cu situația.
”Zilnic telefonez la minister pentru că aștept și eu să văd ordinul semnat de ministrul Dezvoltării. Deocamdată nu este nimic semnat.Ieri mi-au spus cei de la Consiliul Tehnico Științific că într-o zi, două, vor termina documentația pe care o vor înainta ministrului și de atunci ar fi termenul de 10 zile pentru a semna ordinul de finanțare”, a declarat primarul Dragoș Chitic.
Pe 20 iulie 2014 se împlinește un an de când a ars Piața Centrală a municipiului Piatra-Neamț.
De atunci, piața a fost desenată și finanțată de mai multe ori, desigur doar pe hârtie. După semnătura ministrului Dezvoltării pentru finanțare urmează demararea procedurilor de licitație, apoi licitația propriu-zisă urmată de nelipsita contestație, soluționarea acesteia și abia apoi demararea lucrărilor. Termenul de finalizare a lucrărilor este de circa 3 luni de zile. Specialiștii spun că se poate lucra și toamna și iarna așa că piața ar putea fi dată în folosință, spre exemplu, pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României. De fapt s-ar respecta promisiunea făcută de politicieni dar cu un an întârziere!
Noi rămânem la părerea că piața va fi inaugurată în primăvara anului viitor. Adică fix înainte de începerea campaniei electorale!
5 Commentarii
chiar nu se intelege ca simionica este o femeie fara vlaga si putere de convingere.ea a spart ecranele fiindca avea interes sa fie aleasa lidera la p.neamt.altul mai bun nu au si in vremuri triste pentru partid e buna si croitoreasa sau prelucrator la cpl.acum alt pretendent la functia de sef judet ,premergator conferintei judetene va iesi si ii va trage cu piata.totul este o parodie.ASTEPT PE CEI IN DREPT SA IASA SI SA RASPUNDA LA INTREBARILE;1.CE PERSOANA SAU PERSOANE SE FAC VINPVATE DE PAGUBA PRODUSA.?2.CARE SUNT MOTIVELE PENTRU CARE CEI IN DREPT NU FORMULEAZA PLANGERE PENAL SAU CHIAR AUTOSESIZARE?3.CAT MAI PROSTIM PE PIETRENI CU UITE SA FACE PIATA DAR SA SE APROBE?stefan cel tare sustinea cu surle si trambite ca de ziua nationala a anului 2014 piata va fi gata.stefan cel moale ne da sigurari ca de 01.12.2015 piata va fi gata.eu zic ca nici cel moale nu a nimerit-o.BAIETII DESTEPTI VOR O AFACERE PRIVATA CU PIATA SAU CU TERENUL DIN PIATA.toti tacem C H I T I C
RECONSTRUITI MAI REPEDE PIATA CENTRALA
Aceste deziderate nesimtite le auzim in fiecare saptamana de aproximativ un an de zile!!!! Daca necazul pricinuit prin arderea pietii centrale a devenit apanajul unor lachei politici, inseamna k ne-am dus dracului toti, ori toti suntem prosti gramada!!!! Eu nu pot intelege cum actualul primar impreuna cu viceprimarii colegi de partid, pot tine pe functie un director de teapa ing Fiterau?! Ce il recomanda pe acest personaj sa conduca o societate de investitii, tinand cont ca dlui este ing de prelucrarea lemnului?! Daca privim retro, in activitatea domniei sale ca director general al CPL Neamt, putem vedea si fara ochelarii cu super-dioptrii faptul ca in locul acelei fabrici in care lucrau mii de oameni, a ramas un mare tapsan unde spinii si scaietii sunt la ei acasa! Ce rezultate financiar-economice si ce masuri de factura manageriala a intreprins acest director in decursul unui an de zile de la instalarea sa?! Promisiunile pompoase prezentate intr-un mod exacerbat nu fac deliciul unor persoane avizate cu cunostinte minime economico-manageriale!! Mare pacat ca minciuna este ridicata la grad de virtute!!
mai este cineva in orasul acesta care sa creada ce spune Simionica? Sa vrut vedeta tv si a devenit si aducindu-si aminte ca o alta croitotreasa celebra,Maria Gheorghe,cea cu degetul mare cit un madular sanatos a condus judetul se crede si ea capabila.Trimiteti-o la cratita fratilor ,daca o fi stiind ce sa faca cu ea pina nu ingroapa definitiv PSD-ul din Neamt
Janele tu ai fost meanic auto si ai ajuns administrator si ai distruns tot ce ai avut contact.Nu ai sa ajungi niciodata la nivelul oamenilor despre care vorbesti.acum ca esti dat afara agiti apele degeaba ca toata lumea stie cum vii in Maratei si cersesti lapte cas si bani cu imprumutu .cum ramane cu sefia de la dsv ca te laudai ca ajungi director acolo.de ce nu vorbesti despre cum ai pierdut procesu cu directoarea de la statia de salvare ?