ISSN 2457 - 3973

Dan Vasile Constantin: Nu am fost exclus din PSD! Candidez la președinția filialei!

 

Dan Vasile Constantin neagă faptul că ar fi fost exclus din PSD Neamț și a clarificat, pentru newsallert.ro, situația.

Nu s- pus problema de excludere ci doar de retragere a sprijinului politic. Asta înseamnă cel mult pierderea calității de consilier județean, dar și aici rămâne de văzut. Nu comentez deloc acuzele care mi se aduc. Voi urma toate căile de atac prevăzute de statut”, a declarat Dan Vasile Constantin.

Acuzațiile oficiale în baza cărora lui Dan Constantin i s-a retras sprijinul politic din CJ sunt că ar fi votat (la vot secret!!!) împotriva nominalizării unui coleg în AGA. Dar dacă a fost vot secret, de unde s-a știut cum a votat??

De asemenea, lui Dan Constantin i se reproșează că ar fi avut declarații împotriva alianței cu UNPR însă Constantin neagă așa ceva.

Dan Constantin a precizat însă că rămâne în vigoare candidatura la președinția PSD Neamț, candidatură pe care o va face publică la începutul săptămânii viitoare.

Conducerea PSD Neamț pregătește pentru duminică o conferință de presă în care va face publice toate deciziile luate în BPJ și CEx ale partidului, dar și motivele acestora.

 

(Gabriel APETRII)

Articolul anterior

Cartonaș galben pentru șeful TSD Neamț

Articolul următor

Flăcările Iadului în Mărăței! (update)

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *