„Aproape 83% dintre pensii au crescut în urma recalculării, în Neamţ!” – a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Neamţ, Daniel Vasilică Harpa (ales preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ).
Astfel – susţine liderul PSD Neamţ – sunt înlăturate inechităţile care au apărut în ultimii 30 ani între pensionarii care au ieșit la pensie în condiții similare, dar pe legislații diferite.
„Guvernul condus de prim-ministrul Ciolacu și-a asumat responsabilitatea de a corecta aceste nedreptăți și de a asigura un sistem de pensii echitabil. Prin recalcularea pensiilor, PSD a dorit să aplice un principiu simplu: la muncă egală și contribuții egale, pensii egale. Acesta este un angajament ferm care i-a ghidat pe colegii mei în procesul legislativ. Vreau să subliniez un aspect esențial: nicio pensie nu scade! Este precizat clar în Legea nr. 360/2023, la articolul 144. Dacă, în urma recalculării, pensia rezultată este mai mică decât cea avută anterior, pensionarul va primi pensia mai mare, așa cum este corect. Pentru a corecta aceste inechități, unele pensii cresc mai mult, altele mai puțin, iar altele rămân neschimbate până când celelalte le ajung din urmă”, a explicat Daniel Vasilică Harpa.
Preşedintele PSD Neamţ a subliniat că aceasta este singura modalitate prin care este asigurată echitate.
Daniel Vasilică Harpa a prezentat şi date concrete pentru judeţ.
„În județul Neamț, 94.503 pensii din 114.552, adică 82,5%*, cresc în urma recalculării. Valoarea medie a creșterii pentru cei care beneficiază este de 560 lei, ceea ce reprezintă o creștere de 26%”, a precizat Harpa.
La rândul său, prefectul Adrian Bourceanu (purtător de cuvânt al PSD Neamţ), a adăugat că, după recalculare, circa 6.700 pensionari au ieşit din categoria beneficiarilor de indemnizaţii sociale.
„La indexarea care se va face (pe 01.01.2025 – n.r.) vor mai creşte 395 pensii respectiv cele care nu se indexează ca urmare a recalculării şi 12.764 pensii la care diferenţa dintre pensia calculată şi cea în plată este mai mică de 10%”, a explicat prefectul Adrian Bourceanu.
La Casa de Pensii Neamţ au fost depuse până acum 119 sesizări scrise dintre care 16 au ca urmare reviziuirea deciziilor de pensionare.









One Comment
Cred că a fost o lege foarte bună pentru pensionarii noștri.Din păcate mai sunt și opinii diferite ,personal spun nedrepte!