ISSN 2457 - 3973

Daniel Vasilică Harpa (preşedinte PSD Neamţ): „Există o linie roşie – pământul şi agricultura noastră!”

„Există o linie roşie – pământul şi agricultura noastră!” – a declarat preşedintele PSD Neamţ, Daniel Vasilică Harpa, atrăgând atenţia liberalilor care îl atacă pe ministrului Agriculturii pentru că se opune „implementării fără discernământ a tehnicilor genomice în agricultura românească”.
Liderul PSD Neamţ a explicat că nu şi-a dorit ca în luna decembrie să aibă ieşiri pe teme politice ci să susţină campania social-democrată „De Crăciun, împreună”, dar atitudinea PNL faţă de ministrul PSD al Agriculturii l-a făcut să ia atitudine.

„Sunt un mare susținător al valorilor europene. Sunt primul care recunoaște că proiectele susținute de fondurile europene au dezvoltat România și mai ales zona Moldovei. Și aici, în Târgu-Neamț, sunt numeroase proiecte europene, și vor mai fi. La fel și în județul Neamț. Dar nu pot să rămân pasiv când văd atacurile unor anumiți politicieni liberali la adresa Ministrului Agriculturii, Florin Barbu, care se opune implementării fără discernământ a tehnicilor genomice în agricultura românească. Domnilor, există o linie roșie, pământul și agricultura noastră. Oare cum ne-am uita în ochii celor pe care i-am promova în campania „Cumpărăm Românește” sau în ochii copiilor noștri, cărora le-am pune pe masă alimente modificate genetic?! Puteți oare răspunde sincer la această întrebare?! Noi, românii, vrem să ne hrănim cu ceea ce producem, curat, tradițional, româneşte. Să mulţumim că suntem binecuvântaţi cu o ţară bogată, care ne poate hrăni pe toţi. Așa să ne ajute Dumnezeu!”, a declarat preşedintele PSD Neamţ, Daniel Vasilică Harpa.

Articolul anterior

George Lazăr (preşedinte PNL Neamţ): „Aproape 9 milioane lei pentru modernizări şi asfaltări de străzi la Dumbrava Roşie!”

Articolul următor

Un şofer beat şi-a „parcat” autoturismul într-un magazin din municipiul Roman

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cel mai popular