ISSN 2457 - 3973

Deputatul Ciprian Şerban (PSD Neamţ): Câţi români trebuie să mai moară? Încetaţi cu cearta pe ciolan!

Deputatul PSD Neamţ Ciprian Şerban a făcut, miercuri, un apel la unitate către toate partidele politice şi a precizat că soluţia este în acest moment un guvern de specialişti.
Parlamentarul social-democrat a explicat că un astfel de guvern ar trebui să asigure buna funcţionare a ţării până la alegerile parlamentare anticipate din primăvara anului 2022.
„Este nevoie urgentă, reală de rațiune și acțiune în interesul național! Guvernul Cioloș a fost respins. Așa cum era previzibil. Nu vom susține și nici nu propunem un guvern minoritar. PSD a oferit mereu soluții pentru îndreptarea tuturor prostiilor pe care le fac partidele de dreapta și ieșirea din crizele cu care se confruntă România. O spunem din nou: se impune, cu toată responsabilitatea și implicarea tuturor partidelor parlamentare, un acord politic pentru învestirea unui guvern cu o susținere largă, compus din specialiști care să ia măsurile necesare să depășim situația grea din prezent și să asigure guvernarea țării până la primăvară, când se pot organiza alegeri anticipate”, a declarat deputatul Ciprian Şerban.
Parlamentarul a subliniat, din nou, că România trece printr-o gravă criză sanitară, comparabilă cu cea a unui război.
„Câți români trebuie să mai moară? Încetați cu cearta pe ciolan! Încetați cu orgoliile personale sau de partid! România nu mai are timp pentru așa ceva! Peste 3.500 de români au murit în ultima săptămână! Până unde vreți să mergeți? În spitale nu mai este loc! În cimitire nu mai este loc! Românii au nevoie de un guvern în care să creadă! Trăim o catastrofă umanitară și sanitară, în care nu mai încap discuții despre orgolii sau ambiții politice. La fiecare două minute un român moare de COVID! Este la fel de rău ca într-un război! Pentru viitorul acestei țari, pentru viitorul nostru, al celor dragi nouă, trebuie să ne așezăm la masa dialogului! De acum înainte nu mai luptăm pentru un om sau pentru un partid! De acum înainte luptăm pentru acest popor, pentru această țară! PSD îi cheamă la rațiune pe toți liderii politici! Împreună, prin dialog, putem să asigurăm țării un guvern legitim și stabil, cu specialiști și experți capabili să oprească acest carusel al morții COVID-19″, a precizat deputatul PSD Neamţ.
Ciprian Şerban a explicat că PSD a propus, încă de anul trecut, un acord politic pentru un Pact Național pe Sănătate.
„Am propus 10 măsuri urgente, care trebuie luate de guvernul care va fi instalat. Am propus soluții pentru creșterea ratei de vaccinare, pentru plafonarea facturilor și protejarea consumatorului vulnerabil, pentru redresarea economică. PSD are soluții! Lăsați rațiunea să vorbească și veniți la masa dialogului”, a concluzionat Ciprian Şerban.

Articolul anterior

Cifrele momentului în Neamţ! Tot mai multe localităţi sunt „în roşu”. Iată situaţia marţi – 20 octombrie 2021.

Articolul următor

Mamă şi fiică, ucise la Târgu Neamţ! Dubla-crimă a fost comisă în 2006 şi a fost scoasă la iveală acum!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *