ISSN 2457 - 3973

Deputatul Laurenţiu Leoreanu (PNL Neamţ): Îndreptăm inechităţile privind pensiile militare!

Deputatul Laurenţiu Dan Leoreanu (PNL Neamţ), preşedinte al Comisiei de apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților, a declarat că inechităţile privind pensiile militare vor fi rezolvate.
Aceste inechităţi au fost generate în anul 2017 de modificarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, prin care s-a anulat actualizarea soldei de grad/salariului gradului profesional pentru personalul deja pensionat în raport cu cei aflați în activitate.
„A fost o dorință comună a membrilor Comisiei pentru apărare de a identifica cea mai bună soluție, din punct de vedere constituținal, din cele trei propuneri de amendamente înaintate. În procesul de dezbatere au fost implicați reprezentanți ai sindicatelor militarilor aflați în rezervă, reprezentanți ai Ministerului Apărării Naționale și colegi deputați. Mai jos regăsiți amendamnetele propuse de mine, asumate ca autor de toți membrii comisiei și adoptate în unanimitate de membrii comisiei pentru apărare din Camera Deputaților”, a transmis deputatul Laurenţiu Dan Leoreanu.
Astfel:
1. După Art. XII se introduce un nou articol, art. XII1 cu următorul cuprins:
Art. XII1 – Prin derogare de la dispozițiile art.60 din Legea nr.223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.556 din 27 iulie 2015, cu modificările și completările ulterioare, partea din pensie corespunzătoare soldei de grad/salariului gradului profesional se actualizează permanent potrivit soldei de grad/salariului gradului profesional a cadrelor în activitate și se aplică și pentru recalcularea pensiilor aflate în plată la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență.
2. După Art. XVI se introduce un nou articol, art. XVII cu următorul cuprins:
Art. XVII – În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență, Casa de pensii sectorială reactualizează toate pensiile aflate în plată în conformitate cu dispozițiile prevăzute la art. XII1 din prezenta ordonanță de urgență.

Articolul anterior

Dosar penal pentru un „Suveran” din Dumbrava Roşie

Articolul următor

Întrerupere temporară furnizare apă în municipiul Roman

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *