ISSN 2457 - 3973

Deputatul Mugur Cozmanciuc: Strategia militară a României pentru perioada 2021 – 2024 a fost aprobată!

Strategia militară a României pentru perioada 2021 – 2024 a fost aprobată!
Documentul reflectă orientările în domeniul securității și apărării ale Alianței Nord-Atlantice și ale Uniunii Europene, luând în considerare riscurile și amenințările de natură militară la adresa României, misiunile Armatei și obiectivele militare naționale prevăzute în Carta albă a apărării.
Realizarea obiectivelor Strategiei militare pentru perioada 2021 – 2024 asigură îndeplinirea misiunii fundamentale a Armatei României – garantarea integrității teritoriale, a suveranității și a independenței naționale, în baza unei capacități reale de descurajare și de proiecție a forței, integrată flexibil în structurile Alianței Nord-Atlantice și ale Uniunii Europene.
Totodată, Strategia militară stabilește prioritățile în dezvoltarea capabilităților de apărare ale Armatei, continuând liniile de acțiune ale strategiilor anterioare, în mod corelat cu garanțiile de securitate ce decurg din dubla apartenență a Românei la NATO și UE, precum și din parteneriatele strategice cu alte state.
Pentru continuarea programelor de înzestrare esențiale și planurilor de transformare ale structurii de forțe, Strategia militară prezintă conceptele operaționale aplicate pentru finalizarea Programului privind transformarea, dezvoltarea și înzestrarea Armatei României până în anul 2026 și în perspectivă (Programul Armata 2026), ca primă etapă în derularea Programului Armata 2040.
În acest context, alocarea pentru Ministerul Apărării Naționale a minimum 2% din Produsul Intern Brut, din care minimum 20% pentru înzestrare și modernizare, respectiv 2% pentru cercetare, dezvoltare și inovare, va asigura continuarea procesului de transformare și modernizare a Armatei României, precum și îndeplinirea obiectivelor planificate, în concordanță cu misiunile, responsabilitățile și angajamentele asumate România în cadrul organizațiilor internaționale.
Concomitent, noua strategie subliniază necesitatea inovării, adaptării și implementării unor obiective realizabile, destinate configurării structurii de comandă și a structurii de forțe, creșterii capacității de reacție a unităților, digitalizării și utilizării noilor tehnologii, modernizării sistemului de învățământ și al celui medico-militar, precum și adaptării cadrului juridic.
Mugur Cozmanciuc – deputat PNL Neamţ

Articolul anterior

Prinde contur bazinul de înot de la Târgu Neamţ (foto)

Articolul următor

Un urs a panicat în miez de noapte locuitorii unei comune din Neamţ

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *