Deputatul Oana Bulai (PSD Neamţ), mesaj pascal: „Lumina Învierii lui Hristos dă sens întregii vieţi creştine!”

Învierea Domnului reprezintă, pentru noi toţi, o sărbătoare a bucuriei şi a speranţei.
Sfintele sărbători pascale ne înfățișează iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu pentru oameni şi pentru întregul univers.
Lumina Învierii lui Hristos dă sens întregii vieţi creştine. Fără Înviere, viaţa omului ar fi limitată la un orizont restrâns. Toate idealurile omenirii legate de adevăr, dreptate, bunătate şi iubire ar fi lipsite de un suport etern şi de un sens existenţial.
Pacea şi bucuria aduse de Hristos prin Învierea Sa să umple inimile şi casele voastre.
Flacăra speranței să ardă mereu în sufletul vostru, pentru o viață plină de Liniște, Credință și Iubire!
Sfintele sărbători de Paști să vă aducă în suflet tot ce vă doriți, echilibru și înțelepciune, iubire și înțelegere.
Miracolul Învierii să vă găsească în pace și lumină!
Hristos a Înviat!
Oana Gianina Bulai, deputat PSD Neamţ

Articolul Anterior

Inspectorul şcolar general Florentina Luca-Moise: Învierea Mântuitorului Iisus Hristos, prilej de bucurie, renaștere și întărire a credinței!

Articolul Următor

Mesajul deputatului Laurenţiu Dan Leoreanu cu prilejul Învierii şi Sfintelor Paşti

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite