Mişcarea Populară Neamţ şi-a prezentat, luni, candidaţii la funcţia de primar în cele 2 municipii şi 3 oraşe din judeţ, la eveniment fiind prezent secretarul general al partidului, Dorel Onaca.
În cadrul aceluiaşi eveniment au fost prezentaţi şi candidaţii de pe listele de consilier local şi consilier judeţean din Piatra Neamţ, Roman, Tîrgu Neamţ, Bicaz şi Roznov.
Evenimentul a dovedit, încă o dată, că partidul este strâns legat de personalitatea președintelui Traian Băsescu, dat fiind faptul că numele acestuia a fost pomenit aproape în fiecare frază rostită de cei care au luat cuvântul; în sală mai puțin, deși a fost o încercare de a anima asistența cu scandări de tipul ”Băsescu! Băsescu!” care nu a prins.
Timp de aproape o oră, conducerea centrală și județeană a MP a încercat să convingă pe cei prezenți că Mișcarea Populară este soluția electorală iar Traian Băsescu va conduce partidul la guvernare. Primul pas sunt însă alegerile locale pe care cei din MP Neamț vor să le câștige în cât mai multe localități.
Unul dintre aspectele intersante (primul este absența deputatului Mihaela Stoica) este anunțul făcut de secretarul general al partidului, Dorel Onaca: ”La Piatra Neamţ, Mişcarea Populară este pe primul loc în sondaje, înainte de a-şi prezenta candidatul. Mai este de lucrat în comune, unde lumea trebuie să ştie că preşedintele Mişcării Populare este Traian Băsescu”.
Dincolo de mesajul mobilizator, Onaca a spus cel puțin un jumătate de adevăr în condițiile în care Băsescu rămâne unul dintre cei mai importanți jucători politici din România.
”Mişcarea Populară nu poate să ofere funcţii de consilieri, primari, parlamentari pentru că nu a participat la alegerile locale. Dar Mişcarea Populară este alternativa serioasă pentru România. Acum, dacă ne uităm la Liviu Dragnea vedem că este cel mai tare preşedinte de partid din toate timpurile, În două săptămâni a reuşit să scoată partidul de la guvernare. PNL a strigat în fiecare zi ”Jos Ponta”, ”Jos Guvermul” că ”venim noi” iar Cătălin Predoiu a fost premier o seară, cum a fost Mircea Geoană preşedinte doar o noapte. Cătălin Predoiu nu a mai fost nominalizat la funcţia de premier. Dacă aceste două partide mari nu şi-au asumat responsabilitatea numirii unui premier, nu mai au ce căuta în politică. Politica înseamnă responsabilitate”, a mai spus secretarul general al Mişcării Populare, Dorel Onaca.
Candidaţii pentru alegerile locale au fost propuşi şi votaţi de birourile locale din care fac parte şi validaţi de biroul judeţean, după cum avea să precizeze Adrian Cărăbeț, secretarul MP Neamț.
”Vă spun ferm că eu candidez pentru funcţia de primar al municipiului Piatra Neamţ. Suntem singurul partid care facem opoziţie cu adevărat. Suntem singurul partid care am ieşit cu candidaţii pentru alegerile locale din 2016. Piatra Neamţ a fost întotdeauna de dreapta. Personal, alături de consilierii locali, vrem să câştigăm, consilierii noştri să aibă un cuvânt greu de spus pentru pietreni şi nu să fie o maşinărie de vot pentru interesele private. Piatra Neamţ chiar are un viitor şi vreau să facem o echipă bună, să redescoperim identitatea pentru pietreni, nemţeni şi români”, a spus Laurențiu Dulamă, președintele MP Neamț și candidatul la funcția de primar al municipiului Piatra Neamț.
”Va fi o luptă dârză, aprigă pentru Primărie. Vrem să facem altfel de politică acolo”, a spus Aurelian Constantin Iancu, cel care va candida la funcția de primar al municipiului Roman.
”Vrem să facem o politică a locului, bazată pe exploatarea potenţialului turistic. Mizăm pe tineri pentru că ei au făcut schimbarea”, a declarat Daniel Dumitru Apostolescu pe care MP Bicaz mizează la funcția de primar.
”Îmi doresc ca oraşul Roznov să meargă măcar la fel cum merge firma mea de construcţii”, a precizat Tomiță Țurcanu, candidatul pentru funcția de primar al orașului Roznov.
”S-au perindat mai mulţi primari, niciunul din oraş, veniţi din altă parte. Am o expertiză pentru că am lucrat în domeniul Gospodăririi Comunale. Sper să pot arăta că şi la Târgu Neamţ se poate face o administraţie bună şi nu din birou”, a declarat Constantin Boroianu, candidatul din Tîrgu Neamț.
Credem că cel puțin unul dintre candidate va face pasul înapoi lunile ce urmează. Adevărații candidați se pregătesc în culise deși unii dintre ei merg, deocamdată, la alte ședințe de partid.
Chiar și așa, evenimentul de luni seara s-a bucurat de o sală plină cu peste 300 de membri ai MP veniți din toate colțurile județului. Președintele Traian Băsescu nu a mai ajuns dar prezența sa a fost simțită pe tot parcursul evenimentului.