ISSN 2457 - 3973

DIICOT Neamț a reținut 41de traficanți de etnobotanice

 

Procurorii DIICOT au descins, joi, la 37 de traficanți de etnobotanice din Neamț, Cluj, Bihor, București, Ilfov, Sălaj și Maramureș. Anchetatorii aveau indicii că în cursul anului 2014, s-a constituit un  grup infracţional  organizat  pe trei paliere şi format din mai mulţi membri. Astfel, primul palier a coordonat activitatea de procurare a substanţelor psihoactive din afara României, introducerea acestora în ţară, expedierea către palierul doi al grupării care se ocupa cu porţionarea şi ambalarea acestora, precum şi activitatea de  livrare a acestora prin intermediul societăţilor de curierat, prin intermediul membrilor din palierul trei organizaţional. De asemenea, unul dintre paliere a avut ca atribuţii înfiinţarea unui site pe care să se facă reclamă produselor etnobotanice, preluarea comenzilor şi identificarea unor persoane care să expedieze coletele către dealeri locali sau consumatori. De asemenea membrii grupării au racolat şi alţi membri care să deschidă conturi bancare unde să fie achitată contravaloarea coletelor trimise şi  închirierea unor căsuţe poştale unde să fie returnate coletele neridicate de către clienţi.

Din cercetări a rezultat că palierele organizaţionale erau foarte clar delimitate fiind  concepute astfel încât să se evite vreo legătură dintre ultimul palier, al celor care expediază coletele, cu ceilalţi membri, din cele două paliere.

În urma investigaţiilor a rezultat  că, în perioada septembrie 2014 – mai 2015, au   fost distribuite la nivel naţional, 5.966 de colete, în valoare de aproximativ 1.800.000 de lei.

De asemenea, din cercetări a rezultat că membrii grupării se aprovizionau săptămânal cu produse etnobotanice pe care le comercializau  către consumatorii de pe raza municipiilor  Piatra Neamţ şi Rîmnicu Vâlcea, în principal minori. Datorită conţinutului nociv al acestor produse inhalate de către consumatori, un număr foarte mare au fost  spitalizaţi sau au primit îngrijiri medicale.

Procurorii  DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea   au  identificat două laboratoare clandestine, primul pentru porţionarea şi ambalarea fragmentelor vegetale, iar cel de-al doilea pentru tratarea – condiţionarea fragmentelor vegetale cu substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Cu ocazia  percheziţiilor desfăşurate simultan de către procurorii  DIICOT – Biroul Teritorial Vâlcea şi Biroul Teritorial Neamţ  au fost ridicate aparate electronice (4 laptop-uri, 25 de telefoane mobile, 4 cartele SIM, 4 stick-uri, o tabletă, o imprimantă), 29 kg. de fragmente vegetale, bani (6.480 de lei, 305 euro), 3 cântare, facturi şi înscrisuri, măşti pentru gaze, un dispozitiv profesional de tăiat, 3 carduri bancare, bilete de tren, ambalaje, un aparat de sigilat folie,15 canistre de câte 5 litri ce au conţinut o substanţă cu miros înţepător, 8 flacoane a câte un litru, pline cu alcool izopropilic, sigilate, un recipient din plastic cu capacitate de 1.000 de grame cu un praf alb şi alte obiecte folosite pentru tratarea materialelor vegetale.

La sediul  DIICOT – Biroul Teritorial Neamț, au fost aduse, în vederea audierii,un număr de  41 persoane iar la sediul D.I.I.C.O.T – Biroul Teritorial Vâlcea, un număr de  6 persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către  Direcția Operațiuni Speciale din și  Depratamentul de Informații și Protecție Internă.

Acţiunea a fost realizată cu sprijinul organelor de poliție specializate în combaterea criminalității organizate din Oradea, Zalău și Maramureş, Bacău, Suceava, Oradea Cluj și Vrancea, luptători de acţiuni speciale și jandarmi.

 

(Alina E.)

Articolul anterior

Carpatcement a premiat câștigătorii celei de a IX-a ediții a proiectului „Acces la Educație”

Articolul următor

Cutremur 3,3 pe scara Richter în Vrancea

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *