Directorul tehnic al Direcției Silvice Neamț a murit la doar 44 ani

Directorul tehnic al Direcţiei Silvie Neamţ, inginerul silvic Ovidiu Gârbea, a murit fulgerător la doar 44 ani.

Anunţul trist a fost făcut de colegii acestuia din cadrul Regiei Naţionale a Pădurii.

„Silvicultor dedicat și coleg respectat, Ovidiu Gârbea a absolvit, în anul 2004, Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere din cadrul Universității ”Transilvania” din Brașov. Și-a dedicat întreaga carieră pădurii, activând ca inginer silvic la ocoalele Ceahlău, Pipirig și Gârcina, iar din 2008 a deținut mai multe funcții de execuție și conducere în cadrul Direcției Silvice Neamț. În ultimul an, a ocupat funcția de director tehnic al direcției. Pe lângă activitatea profesională remarcabilă, Ovidiu Gârbea s-a implicat activ în susținerea drepturilor colegilor săi, fiind timp de nouă ani (2015–2024) lider de sindicat în cadrul Federației Sindicatelor din Silvicultură ”Silva”. Întreg colectivul Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva este alături de familia îndurerată în aceste momente grele și transmite sincere condoleanțe. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, au transmis reprezentanţii Romsilva.

Articolul Anterior

Laurenţiu Dan Leoreanu (preşedinte PNL Neamţ): Românii au arătat că vor unitate şi colaborare într-o Europă puternică!

Articolul Urmator

Întrerupere temporară furnizare apă pe străzile Bulevardul 9 Mai, Anton Vorel, Lt. Drăghiescu și George Coșbuc din Piatra-Neamţ

Spune-ti opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cele mai citite