Continuă criza apei la Târgu-Neamț și comunele învecinate (luni – 24 august 2026)
Disperarea unora în ziua alegerilor prezidențiale de duminică a depășit granița legii și a bunului simț.
Spre exemplu, în comuna Alexandru cel Bun a fost pus la dispoziție microbuzul școlar pentru ca mai mulți pacienți ai Spitalului TBC de la Bisericani să fie transportați la vot.
Nu a contat că membrii secției de votare și alți oameni aflați în zonă s-ar putea îmbolnăvi, și nici că microbuzul va fi plin de copii a doua zi. Important era exercițiul democratic, chiar dacă el se făcea cu încălcarea legii.
La Direcția de Sănătate Publică Neamț a fost declanșată deja o anchetă pentru a fi stabilite mai multe aspecte. Poate nu ar fi rău ca și IPJ Neamț să declanșeze o anchetă pentru a stabili cine este creierul care a stabilit ca pacienții să fie cărați la vot. Și dacă li s-a promis ceva, sau au fost forțați să meargă la scrutin.
”Am cerut note explicative de la medicul de gardă, de la personalul care era după-amiaza zilei votului la spital. Am înţeles că în primul tur de scrutin şi-au organizat urna mobilă. Acum au motivat că nu au fost solicitări cu 24 de ore înainte de vot, așa cum prevede legea. Noi aşteptăm copiile după foile de observaţie ale pacienţilor care au plecat cu maşina la vot. Înţeleg că ar fi vorba de 10 pacienţi. Nu au procedat corect, trebuia organizată urna mobilă. Pacienţii au voie să plece din spital doar la externare sau investigaţii, deplasare care se face cu o salvare. Medicii curanţi au precizat că aceşti pacienţi nu erau cu TBC, nu erau contagioşi, ci erau aproape de externare unii dintre ei. La prima vedere nu există un risc contagios dar trebuie să vedem foile de observaţie pentru a emite un punct de vedere oficial”, a declarat doctorul Mirela Grădinaru, purtătorul de cuvânt al DSP Neamț.
Judecând după cine conduce Spitalul TBC Bisericani, cine a organizat concursul și în subordinea cui se află unitatea sanitară (a Primăriei Alexandru cel Bun), apar involuntar și unele răspunsuri la întrebările pe care ar trebui să le pună organele de anchetă.








